
Luni, 31 ianuarie 2022, vă invităm la teatru, de la ora 18:00, la Sala Teatru CUB. Primul spectacol-lectură al anului din cadrul proiectului „Lecturi³” este „Lecție de jurnalism fără ipocrizie”, piesă a cunoscutului dramaturg Matei Vișniec, în regia lui Radu Ghilaș.
Artistul vizual ieșean Andrei Cozlac a creat video designul spectacolului, iar ilustrația muzicală e realizată de Odry Bârcă. Din distribuție fac parte actorii Ionuț Cornilă și Robert Agape https://bit.ly/3o1KWDQ
Organizat de Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași, în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române Iași și revista ALECART, proiectul „Lecturi³” are ca scop promovarea dramaturgiei contemporane din România și Republica Moldova, prin realizarea unor spectacole-lectură, având ca suport piese de teatru ce nu au fost încă montate.