Consiliul Județean Iași a încheiat un acord de cooperare cu Arhiepiscopia Iașilor, în urma votului dat de consilierii județeni în ședința ordinară a lunii octombrie (25 octombrie) pentru realizarea în parteneriat a Simpozionul Internațional „Moștenirea spirituală și culturală a Sfântului Paisie de la Neamț, 300 de ani de la naștere”.
Evenimentul are o însemnătate aparte pentru tradiția isihastă română, dar și internațională. La acest simpozion academic, cultural și spiritual sunt invitați ierarhi ai mai multor Biserici Ortodoxe, academicieni din mai multe state, membrii ai comunității universitare din țară și din străinătate, cercetători, preoți monahi români și de altă naționalitate interesați de personalitatea și zestrea culturală pe care Sfântul Paisie le-a lăsat Bisericii Ortodoxe și patrimoniului universal.
Organizatorii își propun ca prin această activitate să promoveze credința și cultura creștin-ortodoxe, să educe în spiritul moralei creștine, să mediatizeze instituțiile, activitățiile și atitudinea Bisericii Ortodoxe Române, în general și ale Arhiepiscopiei Iașilor, în special, să stabilească parteneriate cu instituțiile de presă, de cultură și de educație din țară și din străinătate și să cultive dialogul dintre religie, știință, filosofie și arte. Lucrările rezultate în urma simpozionului vor fi publicate la Editura Doxologia.
Evenimentul are loc la Iași și la Mănăstirea Neamț, având în centrul prăznuirea Sfântului Paisie din data de 15 noiembrie. Simpozionul va îmbina două componente esențiale ale domeniului cunoașterii, domeniul spiritual și cel intelectual. Astfel, pe lângă cele trei direcții de cercetare clasice, cea istorică, cea filosofică și cea teologică, anul acesta este introdusă și direcția duhovnicească. Cea din urmă se datorează locului desfășurării simpozionului și includerii în cadrul programului a câtorva sfinte slujbe pentru a reconstitui atmosfera pe care Sfântul Paisie a creat-o în mănăstire și care a dus la revigorarea vieții monahale, atât în Țările Române, cât și din afara acestora, prin preluarea modelului paisian.
Simpozionul va debuta la Iași, în data de 13 noiembrie; la ora 16:00 va avea loc deschidere oficială, în sala Iustin Moisescu din cadrul Ansamblului Metropolitan. După aceasta, participanții se vor deplasa la Mănăstirea Neamț, unde, în datele de 14 și 16 noiembrie se vor organiza mai multe sesiuni simultane de comunicări tematice în sălile de conferință disponibile la Centrul Social Cultural Paisie și la Seminarul Veniamin Costachi de la Mănăstirea Neamț.
În data de 15 noiembrie va fi organizată slujba solemnă de prăznuire, iar după amiază, participanții vor merge într-un pelerinaj la mănăstirile Secu și Dragomirna, la care sfântul a fost stareț. La data de 16 noiembrie, după încheierea ultimelor sesiuni de comunicare, se va reveni la Iași pentru vernisajul unei expoziții organizate de Muzeul Metropolitan și dedicată Sfântului Paisie.
Conform contractului de parteneriat Consiliul Județean Iași a alocat, pentru realizarea evenimentului, suma de 13.200 lei, respectiv 37,16% din bugetul total al simpozionului.