La împlinirea a 110 ani de la moartea lui Spiru C. Haret, personalitatea lui pare mai clară şi puterea sa de ocrotire şi îndrumare a învăţătorimei tot mai mult simţită. Valoarea acestei personalităţi creşte pe măsură ce ne îndepărtăm de data morţii sale, care formează închiderea unei epoci în redeşteptarea naţională şi aşezarea temeliei operei moderne de culturalizare a maselor. Astăzi, Haretul dăscălimei române lipseşte.
Printr-o muncă perseverentă, iubire desăvârşită şi o colaborare sinceră cu învăţătorii, Spiru Haret a pus în mişcare întreg aparatul educativ pentru regenerarea conştiinţei şi demnităţii naţionale. „Căci misiunea la care chem prin aceste rânduri, pe învăţătorii de toate gradele, este un adevărat apostolat în sensul cel mai bun şi mai înalt al cuvântului, întocmai ca modeştii tovarăşi ai lui Hristos, cari au schimbat faţa lumii, ei trebue să-şi ia sarcina de a semăna vorba cea bună printre cei săraci şi ignoranţi, să aducă sfat şi îndemn celor mici şi slabi”. (Convorbiri Didactice, 1900.) Iar despre învăţători, în 1903 scria: „De azi înainte va fi lucru dovedit că, fără învăţători, nimic temeinic nu se va putea întreprinde pentru prefacerea în bine a stării poporului de jos şi vinovat va fi acela, care chemat fiind a prezida într-o măsură oarecare la această prefacere, va mai persista în vechile sale preocupaţiuni şi va neglija sau nu va şti a se servi de dânşii”. Incontestabil că, dacă marea operă iniţiată şi săvârşită de acest mare îndrumător va continua, multe din neajunsurile zilelor noastre, se vor îndrepta spre bine.
Spiru Haret, „omul şcoalei” cum i s-a zis şi i se va zice, s-a născut în Iaşi pe 15 februarie 1851, fiu al notarului Costache Haret. Cursul primar l-a învăţat la Dorohoi, Iaşi şi Bucureşti. Cursurile liceale le-a făcut la liceul Sf. Sava al marelui dascăl Gh. Lazăr, iar cursurile universitare le-a urmat la Bucureşti. După licenţă, sub ministeriatul lui Maiorescu, a obţinut o bursă la Paris. Peste un an îşi dă din nou licenţa în matematică si apoi în fizică, iar peste doi ani, la 30 ianuarie 1878 a susținut teza de doctorat, tocmai când România își obținea indepedenţa prin preliminările păcii dela San-Ştefano. După ce s-a întors în ţară a fost numit în diferite funcţii. În anii 1883—1885 a fost inspector şcolar, timp în care a cunoscut starea reală a şcolilor şi conducătorilor lor, căci a umblat ca un adevărat apostol din sat în sat şi a stat de vorbă cu învăţătorii, care i-au transmis situaţia deplorabilă a lor şi a şcolii. Într-un raport al său din 1884 a scris: „A lăsa să mai dureze aceasta stare de lucruri, ar însemna a ucide învăţământul cu totul. O îndreptare urgentă este indispensabilă”. Iar în anul 1898 ajunge, prin meritul său, ministru al Instrucţiunii publice şi Cultelor.
Ca să ne putem da seama măcar în parte despre ceea ce a realizat Haret în această direcţie, trebuie să facem o scurtă reprivire asupra trecutului şcoalei româneşti. În secolul al XVII-lea se ivește ici colo câte o şcoală românească din care ieşeau preoţii de sat, iar prin secolul al XVIII-lea, sub Fanarioţi, școlile românești dispar pe măsură ce se înmulţesc cele greceşti. Astfel, pe vremea lui Ipsilante (1775), în Muntenia se găseau 21 şcoli primare românești, toate la oraşe. Prima şcoală primară românească rurală se înfiinţează în comuna Breajba de către Hagi Stan Jianu, la 1783. După doi ani (1785), se deschid încă două, la Hagieşti (Ilfov) şi Corneşti (Dâmboviţa). Vornicia din 1838 a luat prima măsură oficială: „Să se înfiinţeze prin toate satele, școale, urmând a lor învăţătură numai în vremea de iarnă, adică de la 1 noiembrie până la finitul lui martie, ca în celelalte să se îndeletnicească pentru ajutorarea părinţilor, la lucrarea pământului.” Rezultatul acestei ordonanţe a fost că s-au înfiinţat şcoli în 29 de sate. Între 1838 — 1864 s-au mai deschis încă 249 şcoli rurale. În Moldova, conform dispoziţiilor Regulamentului Organic s-au înfiinţat „şcoli începătoare de judeţe”. În 1859 în toată Moldova erau 25 astfel de şcoli. În anul 1865 situaţia era următoarea: 353 şcoli rurale în Moldova şi 1635 în Muntenia. Atunci când Spiru Haret vine în fruntea ministerului Instrucțiunii, în ţară erau 83 % analfabeţi, iar ţăranii erau în mâinele cămătarilor — creditul ţărănesc; trei sute la sută! În această situaţiune surprinde învăţământul anul 1886, an care, prin aportul lui amplu şi bogat, constitue începutul unei noi epoci a învăţământului nostru românesc de toate gradele. În acest an, Ministrul Instrucţiunii Dimitrie Sturza îşi alege un colaborator deosebit de valoros, în persoana marelui profesor Spiru Haret. Profesorul însufleţit deveni în curând neobositul animator şi neîntrecutul reformator şi organizator al învăţământului de toate categoriile. Ce a făcut Haret pentru îndreptarea lucrurilor ? Spiru Haret și-a realizat opera sa pe două căi: 1. pe calea practică, prin reforme și legislaţii, regulamente şi circularii şcolare, inspirate de el sau iniţiate de el după situaţia administrativă. 2. Pe calea teoretică, prin expunerea şi tratarea publicistică a problemelor şcolare. Îngrozit de halul în care se găsea pe atunci învăţământul, face în 1884 celebrul său Raport în care arată mizeriile şcoalei şi propune soluţii. Când este numit secretar general al învăţământului, primul lucru a fost ca pe baza celor constatate în Raport, să întocmească împreună cu ministrul D. A. Sturdza, un proiect de lege pentru organizarea şcoalelor. Împrejurările de tot felul n-au permis ca acest proiect să devină lege decât în 1898 când Haret devenise ministru. Rezumând, ca secretar general al învăţământului a contribuit la o sporire de 234 şcoli rurale, 224 învăţători, 25 şcoli urbane şi 112 institutori. Ca ministru în trei rânduri a înfiinţat între 1897—1899- 216 şcoli și 344 posturi. Între 1901 — 1904- 242 şcoli și 292 posturi, iar între 1907—1910 616 şcoli și 1.097 posturi. Așadar, în total 1.074 şcoli şi 1.733 de posturi pentru învăţători. Socotind şi liceele Haret a înfiinţat timp de 12 ani 1.980 localuri de şcoală! În anul 1910, când Haret trece la pensie şi părăseşte şi ministerul, situaţia era : 4.695 de școli şi 6.460 de posturi. „Şcoala primară — zicea el — are datoria de a forma conştiinţa naţională a poporului, de a-l face să-şi cunoască trecutul, pentru a-şi cunoaşte rostul său în prezent, şi chemarea sa în viitor. Şcoala primară trebuie să creeze simţul de solidaritate naţională, fără care un stat nu poate creşte şi care dă tărie unei naţiuni şi încredere în sine”. Iată lozinca marelui Haret.
Adoptând noile principii pedagogice Haret a introdus în şcoală învăţământul agricol (așa cum se poate vedea și din scrisoarea lui Spiru Haret către domnul Niculescu, atașată mai jos), a înfiinţat învăţători agricoli ambulanţi, lucrul manual, serbarea sădirii pomilor corurile bisericeşti, cultul monumentelor istorice etc. Tot el a creat revizoratele şcolare, cantinele şcolare (prima, 1898), cooperativele, băncile, biblioteci, casa de credit a corpului didactic, sunt toate legate de numele nemuritor a Iui Spiru Haret.
Pentru a prezenta într-o înfăţişare cât mai justă marcanta personalitate a acestui ales cărturar organizator, expunem mai jos câteva pagini dedicate lui Spiru Haret, din care aportul și rostul său asupra învățământului și societății va apărea mult mai proeminent, mai lămurit şi mai concludent. „Căci a fost omul şcoalei şi al culturii care a pregătit România spre progrese. În această zi întreaga învăţătorime va presăra petale de flori pe mormântul omului nostru. Zic al nostru, pentrucă el a fost primul care ne-a înţeles şi l-am înţeles”, acesta a fost discursul rostit de un dascăl, la comemorarea morții lui Spiru C. Haret.
Numele marelui dascăl organizator, Spiru Haret, s-a înscris cu vrednicie alături de numele marilor îndrumători ai neamului românesc: Mihail Kogălniceanu, Ion şi Titu Maiorescu, Dimitrie Sturza, Take Ionescu, care au ştiut să contribue atât de strălucit cu neobositele lor puteri. Spiru Haret va rămâne pentru noi ceeace a fost Guizot şi Victor Duruy pentru Franţa- organizatorul învăţământului de toate gradele dar mai ales al şcoalei populare. Şi dacă învăţământul de toate categoriile constitue una din temeliile pe care se reazemă întreg complexul marelui proces de culturalizare şi de progres al unui neam, atunci aportul adus devine mult mai de seamă.
Spiru Haret a văzut în şcoală o instituţie care trebuie să lucreze la cultivarea cetăţeanului de mâine. Misiunea ei şi a educatorului este de a forma oameni capabili să gândească şi să se conducă singuri. „Căci ochilor minţii mele — zicea Spiru Haret— România viitoare nu se prezintă sub figura unui războinic, ci sub aceea a geniului păcii şi al luminii, propagând limba şi cultura românească, numai prin farmecul inteligenţii şi geniul nostru propriu naţional”.
Material realizat de Ana Honcu, Muzeograf la Muzeul Național al Literaturii Române din Iași.
Mulțumim Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” Iași pentru materialele necesare documentării (http://dspace.bcu-iasi.ro/ )
