Tot mai mulți pacienți au ajuns în acest an, la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași, cu probleme de sănătate cauzate de enterocolită.
Dacă anul trecut, în primele șapte luni, numărul celor diagnosticați cu această afecțiune, și spitalizați, era puțin peste 300, anul acesta, în același interval de timp, numărul se apropie de 550. Din total, peste 400 sunt adulți, restul copii.
Pacienții au ajuns la medicul specialist cu simptomele precum vărsături, dureri abdominale, însoțite uneori de febră și frisoane, scaune apoase, totul ducând la alterarea stării generale.
”O posibilă cauză a acestei creșteri a numărului de bolnavi poate fi aceea că după perioada pandemică populația s-a relaxat nejustificat în ceea ce reprezintă respectarea masurilor elementare de igienă. Vreau însă reamintesc tuturor să conștientizeze faptul că temporizarea prezenței la medic nu poate avea nicidecum un efect pozitiv, ba dimpotrivă.”, a declarat dr. Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase Iași.
Enterocolita este tulburare gastrointestinală de natură infecțioasă, provocată de bacterii, fungi, virusuri sau paraziți intestinali. Modul de transmitere este pe cale orală prin consumul alimentelor contaminate, a apei nepotabile sau chiar prin intermediul mâinilor murdare.
Specialiștii spun că enterocolita poate avea insa repercusiuni grave la sugari sau bătrâni, deoarece produce deshidratare severă care poate pune în pericol viața dacă nu se ajunge urgent la medic.