Spitalul de Boli Infecțioase din Iași poartă, din anii 90, hramul Cuvioasei Parascheva, Sfânta atât de cunoscută pentru puterile sale vindecătoare.
Apropierea sărbătorii are, astfel, dublă semnificație pentru personalul medical care activeaza in cadrul unității medicale, dar și pentru cei spitalizați.
”Ne reamintește se ne uităm spre noi, să mulțumim pentru ce avem și mai ales pentru sănătate( un deziderat și un scop suprem pentru care luptăm alături de pacienții nostrii zi de zi). Ne face să ne organizăm pentru cei pe care îi îngrijim să simtă sărbătoarea în zi de hram al Spitalului care poartă numele Sfintei Cuvioase Parascheva.
Astfel, pacienților cărora patologia pentru care sunt internați le permite un regim alimentar diversificat le-am gândit un meniu deosebit. Am analizat împreună cu specialistul în nutriție și dietetică, până la ultimul detaliu, alimentele de care se pot bucura cei mai mulți dintre pacienți. Astfel, sâmbătă, 14 octombrie, aceștia vor avea la masa de prânz ciorbă de perișoare, piure și friptură de pui la tavă cu salată de sfeclă roșie. Desertul va consta într-o felie de cozonac și mere.
Ne-am gândit, de asemenea, la cei care poate și-ar fi dorit să participe la slujba de Sf, Parascheva, dar afecțiunile de care suferă și pentru care sunt internați nu le permite acest lucru. De aceea, preotul misionar al spitalului nostru care constant este alături de cei în suferință, va oficia o slujbă și se va ruga pentru bolnavi dar și pentru cei care îi îngrijesc.
Facem tot ce ține de noi pentru ca pacienții să treacă mai ușor de perioada spitalizării â, iar starea de spirit este un aliat important în complianța față de tratament a acestora, în dorința de a se însănătoși și a-și relua viața și activitățile de zi cu zi cât mai repede.”, a declarat dr Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase Iași.