Expoziţia „File din istoria Bibliotecii” valorifică o parte din istoria bogată şi îndelungată a Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” Iaşi. Desfăşurată în cadrul Zilelor Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” din Iaşi (6 – 11 noiembrie 2023) şi înscrisă în calendarul de activităţi al Proiectului „Restaurare şi reabilitare a clădirii monument istoric Biblioteca Centrală Universitară «Mihai Eminescu» Iaşi”, Programul RO-CULTURA, finanţat prin Mecanismul Financiar SEE 2014-2021, expoziţia aduce în atenţia publicului momente importante din istoria prestigioasă a instituţiei: înfiinţarea Academiei Vasiliene (1640) şi a bibliotecii ei, organizarea modernă a bibliotecii în cadrul Academiei Mihăilene (1835) și constituirea ca bibliotecă a primei universităţi din ţară (1860), unificarea fondurilor de documente cu cele ale bibliotecii Fundaţiunii Universitare „Regele Ferdinand I” (1948) şi dezvoltarea prodigioasă ce a urmat în a doua jumătate a secolului XX.
Vernisajul a avut loc pe 8 noiembrie în spaţiul expoziţional de la etajul I al sediului central. În deschidere, a luat cuvântul prof. univ. dr. Alexandru Călinescu, director al Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” din Iaşi în perioada 2000-2013. Acesta a vorbit despre importanța menținerii vii a memoriei culturale, biblioteca fiind un adevărat tezaur cultural, dar și o figură turistică reprezentativă în Iași. De asemenea, în cadrul evenimentului a fost reamintită istoria bibliotecii, de la înființarea sa, până în prezent. Această trecere a marcat evenimentele cheie care au marcat istoria bibliotecii, numindu-se domnitori români implicați în viața culturală ieșeană.
În cadrul aceluiași eveniment, actualul director al bibliotecii, Ioan Milică, a vorbit despre implicarea tinerilor în cultură ca un pilon important asupra conservării memoriei culturale. Valoarea documentelor și scrierilor deținute de BCU este inestimabilă, aceasta păstrând documentații, manuscrise, cărți vechi și rare, încă de la înființarea sa.
Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” înseamnă tradiţie şi continuitate, un centru activ de informare, educaţie multilaterală şi valorificare a unui inestimabil tezaur.