Această înregistrare în Registrul național este un pas important în păstrarea și promovarea meșteșugului, asigurându-i astfel viitorul și oferind o apreciere suplimentară care să păstreze aprinsă flacăra tradiției.
La Schitu Stavnic, olăritului produce încă ceramică într-o strânsă legătură, transmisă din generație în generație, a meșteșugarilor cu pământul și tradițiile străvechi ale zonei, aducând irevocabil recunoașterea meritată.
„Prima atestare a acestui tip de ceramică utilitară pare a fi anul 1820, când doi dintre cei cinci locuitori din acest spațiu sunt indicați ca olari potrivit documentelor aflate în Arhivele Statutului din Iaşi, Fondul Visteria.
O lungă perioadă de timp, meșteșugul olăritului în Schitu Stavnic era cunoscut și practicat în aproape 50% din numărul total al gospodăriilor, înscriindu-se, astfel, printre ocupațiile principale ale locuitorilor zonei, după cum se reflectă în datele recensământului din anul 1977. Astfel, localitatea totaliza 464 de locuitori stabiliți în 102 case, iar o listă întocmită în anul 1972 cuprindea un număr de 56 de meșteri olari, dintre care 26 erau membri ai unei Secții de prestări servicii, organizată, și ea, în anul 1971 pe lângă Consiliul popular al comunei.
Însă, olăritul se practica cu mult înainte în satele alăturate, Lungani și Voinești, după cum indică catagrafiile din prima jumătate a secolului al XIX-lea. În anul 1838 în Lungani lucrau trei olari, dintre care unul cu „patentă de meșter”, iar în Voinești cinci, pentru ca, după nici un sfert de veac, să fie înregistrați deja și în Schitul Stavnic un număr de 21 de meșteșugari.
Ceramica Voineștilor se pare că devenise importantă odată ce, în anul 1884, pe o listă a Primăriei din Iași, apar obiecte trimise din zonă spre a fi expuse la Expoziția agricolă și industrială a județului.” prezintă Procedura de înscriere a elementelor patrimoniului cultural imaterial.
Documentarea și susținerea acestui demers important a fost realizată prin colaborarea mai multor instituții: Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Iași, Academia Română, Filiala Iași, Primăria comunei Voinești și Grupul de Acțiune Locală „Colinele Iașilor”, dar toate aceste eforturi nu ar fi avut succesul scontat fără participarea unuia dintre continuatorii acestui fascinant meșteșug meșterul olar Daniel Ifrim, care a deprins tainele meseriei de la tatăl său.
