
Un bărbat din Petricani, județul Neamț, în vârstă de 67 de ani, a ajuns la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iași, într-o stare extrem de gravă. Nu mai putea vorbi, iar mișcările membrelor erau aproape inexistente. Starea sa de sănătate era extrem de fragilă.
În urma investigațiilor de specialitate, echipa medicală a descoperit o tumoră cerebrală de aproximativ 10 cm – o formațiune gigantică ce-i amenința viața. A urmat o intervenție complexă, care a solicitat la maximum profesionalismul echipei de neurochirurgi.
Tumora a fost extirpată în totalitate, iar la doar 24 de ore de la intervenție, pacientul a început să vorbească din nou și să-și miște mâinile și picioarele.
”Aveam furnicături în piciorul stâng, stare de somnolență, mergeam rău, nu puteam mișca piciorul. După operație au început să se deblocheze. Am plâns continuu. ”, a povesitit Ioan Rățoiu.
Prof. Univ. Dr. Lucian EVA, Manager General Spitalul Clinic de Urgențe “Prof. Dr. N. Oblu” lași:
“S-a prezentat cu o tumoră de dimensiuni mari, de aproximativ 10 cm în diametru. Din acest motiv, de o perioadă lungă de timp, prezenta o slăbiciune la nivelul hemicorpului drept. Din aceste motive s-a prezentat la medic și a efectuat o investigație prin rezonanță magnetică, care a evidențiat prezența acestei tumori.
De asemenea, este de remarcat faptul că pacientul prezenta și tulburări de vorbire.
A fost o operație laborioasă, deoarece prezența unei tumori de asemenea dimensiuni la nivelul creierului, dincolo de mărimea în sine a leziunii, presupune și efecte secundare asupra creierului, care sunt dificil de gestionat ulterior printr-o intervenție chirurgicală. Acest lucru se explică prin faptul că tumora are o creștere lentă, de-a lungul a mai multor ani, în timp ce intervenția chirurgicală se produce într-un interval scurt. Revenirea creierului la forma sa inițială poate produce, în unele situații, complicații majore, cum ar fi accidentele vasculare sau hemoragiile cerebrale, care pot fi catastrofale pentru pacient.
Din fericire, datorită experienței noastre chirurgicale și monitorizării postoperatorii în secția de terapie intensivă, tumora a fost rezecată în totalitate. Pacientul se află într-o stare bună, și-a recăpătat mobilitatea la nivelul întregului corp, iar tulburările de vorbire s-au remis.
Din punctul nostru de vedere, pacientul este vindecat. Va fi monitorizat imagistic în perioada următoare și, în cazul apariției unei recidive – lucru care se poate întâmpla în aproximativ 20% dintre cazuri, în cazul acestui tip de tumoră – va fi tratat în Laboratorul de Radiochirurgie Stereotactică de tip Gamma Knife.”