A 33-a ediție a Festivalului Național de Teatru, cea mai importantă platformă de expunere din arta scenică autohtonă, se desfășoară în aceste zile la București, reunind creații românești și câteva străine.
Evenimentul a debutat pe 20 octombrie și se va încheia pe 30 octombrie, ediția cu numărul 33 fiind așezată sub genericul „Laboratoarele sensibiluluiˮ. Teatrul Luceafărul este prezent în FNT 33 cu producția Stai jos sau cazi, un spectacol special realizat pe baza romanului cu același titlu al lui Bogdan Munteanu.
Ideea proiectului este „completarea componentei estetice cu una de conștientizare a felului în care reacționăm în fața maladiilor, în cazul de față, epilepsia. Un mix de autobiografic și ficțiune, povestea lui Ciprian devine revelatoare pentru mentalitățile comunitare în privința unei boli și a formelor ei de manifestare. Neștiind cum să reacționăm adecvat, o criză de epilepsie ne prinde nepregătiți, ne înspăimântă. Perfect explicabil uman, însă ideal este să fim informați ce să facem în asemenea contexte de viață.”, precizează teatrologul Oltița Cîntec, directorul artistic al Teatrului Luceafărul Iași.
Spectacolul a reunit o echipă tânără de artiști (dramatizare Bogdan Munteanu, Daniela Șilindean, regia Cristi Avram, asistentă regie Miruna Hriscu, distribuție George Cocoș, Ioana Corban, Dragoș Maftei, Liliana Mavriș Vârlan, Cosmin Rotariu, Ionela Arvinte), într-o stilistică modernă, atractivă, care potențează dramatismul tematic.
„Unul din o sută de oameni are epilepsie. Cipri, protagonistul din Stai jos sau cazi, se încăpățânează să povestească despre vulnerabilitatea lui. Să fie Cipri, cu tot cu Epi, nu invers, mai ales că normalitatea, așa cum o știm toți, poate fi pierdută atât de ușor. Boala e însoțită de un fel de umor – atât Cipri, cât și cei care asistă la crizele lui percep realitatea în mod distorsionat. Unii nu știu nimic despre epilepsie, alții știu prea multe.”, spune Bogdan Munteanu.
Spectacolul se joacă la București joi, 26 octombrie. Tot în FNT va fi lansată și cea mai recentă carte bilingvă editată de Teatrul Luceafărul și de Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr, Teritorii de recuperat. Teatrul prin lentile de gen/Territories to Recover. Theatre through the Gender Lens. Coordonatorul ei, teatrologul Oltița Cîntec a reunit în sumar specialiști din țară și străinătate – Irina Wolf (Austria), Mirella Patureau (Franța), Anca Hațiegan, Iulia Popovici, Cristina Rusiecki, Mihaela Michailov, Oana Cristea Grigorescu, Daniela Șilindean. Așa cum scrie în prefață coordonatorul volumului, „o statistică realizată de European Theatre Convention identifică în programele teatrale scanate, un raport de patru la șase, în favoarea bărbaților! Genul masculin e încă dominant în domeniile dramaturgiei, regiei și profesiunilor tehnice. Angajatele se mențin în poziții de stereotip de gen: 70 la sută, pentru costumiere/garderobiere și coafură. Dacă privim lucrurile la nivelul ierarhiilor decizionale, femeile sunt mai puțin prezente în poziții de top. Analiza cifrelor relevă și realitatea că doamnele sunt cele care militează și acționează mai evident în sensul egalității de gen, a sporirii contribuției și vizibilității artistelor.ˮ. Lansarea va avea loc sâmbătă, 28 octombrie, la Cărturești Verona.