Muzeul Național al Literaturii Române Iași a pregătit cinci expoziții care vor fi deschise pe toată perioada FILIT.
10.00-20.00 | „Nimeni acasă…”
Expoziție de fotografie ce surprinde sate și cătune izolate din România: „Satul, așa cum îl știm, dispare cu pași repezi, parcă se topește. Iar odată cu el, sub ochii noștri, dispare o lume, dispar obiceiuri și oameni, dispare o imagine vie despre cum s-a trăit până nu demult”.
Casa FILIT (Piața Unirii)
10.00-17.00 | „Literatura și marea. Câteva corăbii-personaj”
Expoziție de navomodele cu vele și catarge, visuri modelate aievea cu mâinile, materializări tridimensionale ale unor omoloage închipuite de cuvinte din romanele lui Herman Melville, Robert Louis Stevenson sau Radu Tudoran.
Curator: Adrian G. Romila
Casa Muzeelor Iași (str. Vasile Alecsandri nr. 6), Foaier parter
10.00-17.00 | „Viața Umbrelor”
Instalație video ce conceptualizează fragmente din atmosfera revistei „Viața Românească”, prezentând sugestiv prietenia unor scriitori ai grupării literare ieșene: Otilia Cazimir, Mihai Codreanu, Mihail Sadoveanu, George Topîrceanu ș.a., contextualizată în arealul „umbrelor” caselor memoriale.
Scenariu și regie: Lăcrămioara Agrigoroaiei, Beatrice Panțiru, Indira Spătaru
Concept instalație video: Corneliu Grigoriu
Casa Muzeelor Iași (str. Vasile Alecsandri nr. 6), Foaier etaj I
10.00-17.00 | „Republica surdă”
Expoziție de grafică realizată de artistul Ioniță Benea și inspirată de poezia lui Ilya Kaminsky, autor dezbătut în cadrul proiectului cultural inițiat de Muzeul Național al Literaturii Române Iași în parteneriat cu Alecart, „Literatura de lângă noi” (Focus: Ucraina): „Întrebare// Ce este un copil/ bărbat/ femeie?// O liniște între două bombardamente”.
Curator: Emil Munteanu
Muzeul „Vasile Pogor” Iași (str. Vasile Pogor nr. 4), Sala Studio J
10.00-17.00 | „Eugene OʼNeill în România”
Expoziție dedicată cunoscutului dramaturg, laureat al Premiului Nobel pentru literatură, care ilustrează rigoarea pe care o solicita acesta traducătorilor săi, dar și interesul pe care îl avea pentru montările pieselor sale pe scenele lumii.
Curator: Laura Terente
Colecția „Istoria teatrului românesc” (Parcul Copou)