Plenul Consiliului Județean a dezbătut astăzi peste 30 de proiecte de hotărâre. Consilierii județeni au votat alocarea fondurilor necesare continuării lucrărilor la Spitalul pentru Copii “Sfânta Maria” și la pavilionul administrativ de la Spitalul de Boli Infecțioase “Sfânta Parascheva”, a celor de modernizare a unor drumuri județene, de restaurare a Muzeului “Vasile Pogor” și a Muzeului “Nicolae Gane”, precum și pentru derularea investițiilor din proiectul “Călător pe meridiane culturale”.
A fost aprobat, de asemenea, Programul Județean de Dezvoltare Economico-Socială Iași pentru perioada 2021 – 2024, un instrument prin care Consiliul Județean va acorda finanțare nerambursabilă de până la 90% primăriilor din județ, pentru dezvoltarea mai multor tipuri de proiecte, printre care se numără și modernizarea târgurilor și piețelor locale, extinderea rețelei de gaz și modernizarea terenurilor de sport.
A primit votul consilierilor județeni și proiectul de hotărâre privind repartizarea pe unităţile administrativ – teritoriale din judeţul laşi a procentului de 20% din cotele şi sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, precum şi a sumei corespunzătoare cotei de 6% din impozitul pe venit estimat a fi încasat la bugetul de stat, la nivelul fiecărei unităţi administrativ – teritoriale.
“Astăzi am avut prima şedinţă de plen din acest an şi vreau, înainte de toate, să îi asigur pe ieşeni că vom căuta cele mai bune soluţii pentru ca proiectele importante pe care ni le dorim cu toţii să devină realitate şi să aducem dezvoltare comunităţilor noastre. Scopul nostru principal este să sprijinim dezvoltarea echilibrată a tuturor comunelor din județ, să creăm șanse egale pentru cetățeni, prin eliminarea discrepanțelor economice, sociale și culturale care, din păcate, există și sunt destul de mari. În ceea ce priveste alocarea către UAT-uri a sumelor corespunzatoare cotei de 6% din impozitul pe venit vom face repartizarea, ca și până acum, pe baza formulei 20% populație, 80% suprafață, tocmai pentru a asigura finanțare echilibrată. Nu împărțim comunitățile după culoarea politică a primarilor. Am încredere că muncind cu responsabilitate și dedicare, împreună cu dumneavoastră, cetățenii județului Iași, vom reuși să construim o comunitate frumoasă, a declarat președintele Consiliului Județean, Costel Alexe.