Președintele Consiliului Județean, Costel Alexe, a anunțat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă susținută alături de Marius Dangă, Vicepreședinte al CJ, Romeo Vatră, Director General al R.A. Aeroportul Iași, și Cosmin Pricop, Director Tehnic al R.A. Aeroportul Iași, că proiectul de extindere a Aeroportului Internațional Iași a obținut fonduri europene prinProgramul Operaţional Infrastructură Mare.
“Valoarea totală a proiectului de extindere a Aeroportului Internațional Iași, care presupune construirea terminalului T4 și mărirea capacității de parcare, este de 447.270.880,56 lei cu TVA. Valoarea totală eligibilă este de 367.876.172,66 lei, din care 85 la sută reprezintă contribuţia de la Fondul European de Dezvoltare Regională, 13 la sută este contribuţia de la bugetul de stat, iar restul va fi alocat din bugetul Aeroportului. Viitorul terminal va fi costruit pe o suprafaţă de peste 30 de mii de metri pătraţi, în conformitate cu obiectivele de protecţie a mediului. Proiectul prevede realizarea unui parc de panouri solare care va produce energie verde. De asemenea, echipamentele care vor fi montate în terminal vor fi de ultimă generaţie, cu un consum redus de energie. Prin construirea terminalului T4, Aeroportul Iaşi va putea procesa 3,5 milioane de pasageri anual, adică un număr dublu față de capacitatea pe care o au astăzi terminalele T2 și T3. Am mizat pe extinderea infrastructurii aeroportuare pe partea de Vest şi am prins ultimul avion. A fost cea mai bună variantă de a obține fonduri prin Programul Operaţional Infrastructură Mare. Strategia pe care am ales-o este cea fezabilă, iar acum avem şi garanţia că vom reuşi implementarea și finalizarea proiectului. Aeroportul este un obiectiv strategic pentru dezvoltarea judeţului Iaşi şi a întregii regiuni, iar criza refugiaţilor ne-a arătat încă o dată cât de importantă este modernizarea acestei porţi aeriene care ne conectează cu lumea”, a declarat Președintele CJ, Costel Alexe.
Modernizarea Aeroportului va înseamna, în următoarele etape, și rezolvarea problemelor legate de accesibilitate.
“Pentru Consiliul Județean devine o datorie să dezvoltăm infrastructura pe zona de nord a Aeroportului, drumurile către Aroneanu, conexiune cu viitoarea bretea a Autostrăzii A8, bretea care este în caietul de sarcini al proiectantului. De asemenea, pe partea de sud, Primăria Municipiului Iași va moderniza strada Aeroportului. În plus, a trebuit să ne asumăm dezvoltarea pe partea de est a unei infrastructuri rutiere care să pună în valoare zona cargo de la Aeroportul Iași și să prefigurăm o conexiune către Holboca, cu relația spre viitorul Parc Industrial. Dacă CFR va duce la capăt zona de transbordare de la Holboca, practic vom avea intermodalitate între traficul aerian, feroviar și rutier”, a precizat Marius Sorin Dangă, Vicepreședinte al CJ Iași.
“Pentru noi este un moment extrem de important, fiindcă marchează un pas înainte în dezvoltarea pe termen lung a Aeroportului Iași. Doresc să mulțumesc echipei Aeroportului, care a lucrat intens la acest proiect ambițios și a depus eforturi deosebite pentru a parcurge toate etapele într-un timp foarte scurt. Practic, am realizat întreaga documentație și am făcut toate demersurile și analizele necesare contra cronometru, un efort care acum este încununat de această aprobare a cererii de finanțare. Este un pas absolut necesar, însă mai urmează și alți pași, și trebuie să fim pregătiți pentru a depăși situațiile neprevăzute în perioada următoare. Zilele viitoare vom semna contractul ce ne asigură creditul bancar pentru investiții și acoperirea TVA-ului, și care reprezintă o sumă importantă în cadrul acestui proiect, urmează finalizarea procedurii de achiziție, când vom anunța și căștigatorul licitației, iar la final vom semna contractul de finanțare pentru proiectul tehnic și cel de execuție a lucrărilor la noul terminal T4. De asemenea, doresc să mulțumesc Consiliului Județean Iași pentru suportul oferit și colaborarea foarte bună, consilierilor județeni care au susținut toate proiectele noastre. Nu în ultmul rând, apreciez buna colaborare cu Ministerul Transporturilor și specialiștii JASPERS. Modul în care am lucrat împreună reprezintă, fără doar și poate, un exemplu de bună practică pentru toate investițiile pe care le avem la nivelul Iașului și chiar la nivel național. Greul de-abia cum începe, suntem însă încrezători că rezultatul va fi unul pe măsură. Ieșenii au nevoie de un aeroport modern, la standarde europene, care să deservească un număr dublu de călători și care să fie mult mai atractiv pentru comunitate și pentru companiile aeriene”, a declarat Romeo Vatră, Director General Provizoriu al R.A. Aeroportul Iași.
Noul terminal al Aeroportului Internațional Iași va fi gata la finalul anului 2023 și va deservi zborurile internaționale. Va avea trei niveluri (subsol tehnic, parter și etaj), șapte porți pentru plecări și trei porți pentru sosiri, cu posibilitatea de asigurare a unor fluxuri bidirecționale. Trei dintre porțile de la etaj sunt prevăzute cu aviobridge-uri.