Femeile, cu diverse stadii de sarcină, au ajuns luna aceasta la unitatea medicală din subordinea Consiliului Județean.
Medicii spun că stresul cauzat de refugiul din Ucraina, oboseala după un drum lung parcurs până la Iași, neputința și mai ales necunoscutul către care s-au îndreptat și-au pus amprenta pe multe dintre femeile gravide fugite din calea războiului.
În luna martie două astfel de cazuri au avut nevoie de internare și supraveghere medicală, iar alte trei viitoare mame au fost doar consultate în unitatea ieșeană de obstetrică și ginecologie.
” Un gest firesc din partea noastră, a celor care lucrăm în Maternitatea Elena Doamna, dar care a contat enorm pentru cele care au fost nevoite să își lase în urmă soții, familiile, viața de până atunci și normalitatea până la urmă şi să plece la drum doar cu o geantă în mână și cu un prunc în pântece, mult dorit și așteptat.
Le-am primit pe viitoarele mame, îngrijorate, ca pe orice altă pacientă care se adresează colectivului nostru. Au fost îngrijite și tratate, unde a fost cazul, și ne-am asigurat că este totul bine atât pentru gravidă cât și pentru copil. Din fericire nu au fost probleme. Noi avem la spital și un psiholog care ne-a ajutat, dacă a fost nevoie, la pacientele din Ucraina. ”, a afirmat dr. Gabriel Martinescu, managerul Maternității ”Elena Doamna” Iași.