17 ucrainieni refugiați la Iași s-au adresat Spitalului Clinic de Boli Infecțioase ”Sf. Parascheva”din Iași, în luna martie, pentru diverse probleme de sănătate, iar 8 dintre aceștia au rămas internați pentru tratarea afecțiunilor de care sufereau, cei mai mulți dintre ei fiind diagnosticați cu SARS Cov2.
Trei zile a stat internată o mamă cu copii săi, de 4 și 8 ani, diagnosticați cu enterocolită și gripă, dar care, după tratament și îngrijiri, și-au revenit și au fost externați.
”În acest moment, în spitalul nostru mai este internat un pacient ucrainian confirmat cu Covid-19. Este vorba de un bărbat în vârstă de 43 de ani care se află într-o stare delicată din cauza comorbidităților de care suferă, o parte dintre acestea de ordin neurologic, lucru care face mai dificilă îngrijirea și aplicarea tratamentului specific patologiei covid. Facem toate eforturile pentru ca și dumnealui să treacă cu bine de această încercare. Știm cât de greu le este acestor oameni, care sunt într-un loc străin, nu știu limba, abia se acomodează cu locul, cu oamenii și în plus au probleme de sănătate. 24 din 24 de ore suntem aici și pe fiecare tură există cel puțin un translator care îi va ajuta să comunice, le va răspunde la toate întrebările și, bineînțeles, vor fi evaluați, tratați și îngrijiți. Credem că a trata înseamnă să fii lângă pacient cu sufletul, cu priceperea și expertiza medicală indiferent de naționalitate. În fața bolii suntem egali. ” a spus dr. Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase Iași.