În spitalele din subordinea CJ au început examenele pentru angajarea personalului medical și nemedical care, pe perioada pandemiei, a ocupat posturi fără concurs în cadrul unităților.
Examenele sunt organizate în baza prevederilor Legii 70/28.03.2022 privind reglementarea statutului personalului care, în perioada stării de alertăc sau a situatiilor de risc epidemiologic și biologic, determinate de pandemia de COVID-19, a ocupat fără concurs posturi de execuție, pe perioadă determinată, în perioada stării de alertă.
În acest context, Spitalul de Neurochirurgie organizează, în această perioadă, examen pentru ocuparea a cinci posturi de medici (specialiști în anestezie și terapie intensivă, boli infecțioase, medicină de urgență), dar și pentru registrator medical, infirmier, brancardier, spălătoreasă, lenjereasă.
”Consider că este un semn de recunoștință pentru cei care, într-o perioadă critică în care s-a aflat întreaga țară dar și sistemul sanitar, acești oameni și-au asumat, voluntar, responsabilitatea de a lucra cu pacienții cu Sars–Cov 2.
Prin acest examen vor fi evaluați și selectați în funcție de competențele lor.
Le doresc succes și le mulțumesc că s-au implicat în activitatea medicală din cea mai dificilă perioadă a ultimilor ani”, a afirmat dr. Lucian Eva, managerul Spitalului Clinic de Urgentță “Prof. Dr. Nicolae Oblu”.
La examen au acces doar persoanele fizice care au fost încadrate pe perioadă determinată în perioada stării de alertă sau a situațiilor de risc epidemiologic și biologic, determinate de pandemia de COVID-19.
Testări în baza prevederilor Legii 70/28.03.2022 au loc și la Spitalul de Copii din Iași.
Detalii despre concursurile de la Spitalul de Neurochirurgie https://www.neuroiasi.ro/info/823-anun%C8%9B-organizare-concurs-medici-speciali%C8%99ti-ati,-upu,-boli-infec%C8%9Bioase.html
și Spitalul de Copii http://www.sfmaria-iasi.ro/resurse_site/ro/anunturi/2022/05/Anunt_si_Bibliografie_examen_instalator_16052022.pdf