Pardoseala Ambulatorului de Specialitate (Dispensar), a Blocului Alimentar și de la Pediatrie, din cadrul unității medicale ieșene, va fi refăcută.
Contractul privind efectuarea lucrărilor de reparații curente a fost scos la licitație pe Site-ul Electronic de Achiziții Publice.
La Ambulatoriul de Specialitate (Dispensar) din str. Dr. I. Cihac nr. 30, pardoselile din vopsea epoxidică prezintă fisuri, crăpături și expulzare locală a șapei suport. Conducerea unității medicale menționează că sediul spitalului- cladirea C1 a fost construit și dat în exploatare în jurul anului 1974. În cei 48 de ani de exploatare a instalațiilor sanitare, termice și electrice au apărut degradări ale acestora, cu pierderi de ape ce au condus la infiltrații în planșee și pereți, s-au format igrasie și pete de săruri.
Clădirea C5 – Pediatrie, str. Spital Pașcanu nr. 11, Iași, a fost dată în exploatare în jurul anului 1859. În urma duratei mari de exploatare a clădirii și a instalațiilor aferente, chiar și cu luarea în considerare a reparațiilor curente realizate de-a lungul anilor, pardoseala realizată din gresie ceramică, ușile interioare din lemn, instalația sanitară, termică și electrică sunt degradate.
Conform anunțului publicat pe SEAP, durata de execuție a lucrărilor de reparații curente este de 5 luni calendaristice.
Valoarea totală estimată a contractului este de 688.215,97 lei.
Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 6 iulie 2022, ora 15:00.
Cei interesați de procedură pot obține mai multe detalii accesând link-ul licitației.