Președintele Consiliului Județean, Costel Alexe, a participat la ceremoniile militare și religioase prin care a fost marcată, la Iași, Ziua drapelului național. La Catedrala Mitropolitană a fost săvârșită o slujbă de sfințire a drapelului, care a fost arborat apoi în Piața Tricolorului.
”Oriunde ne-am afla în lume, fie că suntem acasă, pe pământ românesc, fie că suntem peste hotare, drapelul este puntea noastră de legătură cu țara. Îl vedem purtat cu mândrie atunci când sportivii noștri urcă pe podiumurile internaționale, când olimpicii cuceresc medalii, când artiștii români performează pe marile scene ale lumii. La rândul nostru, purtăm drapelul în piept și în suflete fiindcă ne reamintește mereu cine suntem, care ne sunt valorile, ne reamintește că aparținem acestei țări. Tricolorul este cel ne-a însoțit în momentele cruciale pentru țară și ne este în continuare scut atunci când trebuie să apărăm statul de drept, democrația și libertatea țării. Astăzi, tricolorul românesc stă falnic lângă celelalte steaguri ale Uniunii Europene și ne însoțește pe calea către locul demn pe care România merită să-l ocupe în Europa și în întreaga lume.Pe steagul nostru încă stau scrise cuvintele „Dreptate și Frăție” care au animat pașoptiștii, încă mai stau înscrise idealul unirii, al independenței, al revoluției și a tuturor momentelor istorice pentru țară. Rămâne de datoria noastră să înfăptuim lucruri mărețe pentru România pe care drapelul să le poarte ca mărturie pentru generațiile viitoare”, a transmis în alocuțiunea sa președintele CJ, Costel Alexe.