Din această lună, la unitatea medicală ieșenă a fost înființată o linie de gardă în specialitatea neurologie pediatrică. Secția Clinică Neurologie Pediatrică funcționează cu un număr de 43 de paturi.
”Înființarea liniei de gardă pentru Secția Clinică Neurologie Pediatrică permite evaluarea corectă și în timp util a pacientului cu afecțiuni neurologice care frecvent necesită instituirea imediată a unui tratament corespunzator, reducând astfel riscul sechelelor neurologice și crescând calitatea actului medical și siguranța pacientului.
În cadrul acestei secții avem doi medici angajați și patru contracte de gărzi. Exista un deficit major de medici specialiști în neurologie pediatrică în condițiile în care patologia este frecventă. Sperăm ca această situație să nu fie una de durată, iar absolvenții de medicină să opteze în viitor și pentru această specializare.”, a afirmat Alina Belu, managerul Spitalului de Copii Iași.
Reprezentanții spitalului susțin că transformarea unei linii de gardă din specialitatea pediatrie în linie de gardă pe neurologie pediatrică era necesară având în vedere frecvența urgențelor neurologice cu o patologie variată și cu implicații asupra prognosticului vital imediat, ce necesitau intervenție medicală de specialitate rapidă.
În luna ianuarie a anului 2022, dintre cei 128 de pacienți internați în Secția Clinică Neurologie Pediatrică, 74 au fost urgențe, în februarie, din cei 138 de pacienți, 80 au reprezentat urgențe, iar în martie, dintre cele 177 de internări, 88 au fost urgențe.