R.A. Aeroportul Iași a depus documentația tehnică pentru obținerea autorizației de construire în vederea executării lucrărilor privind extinderea terminalelor de pasageri și a facilităților de parcare.
“Continuăm să investim toată energia în proiectul de dezvoltare a aeroportului. Beneficiile pentru întreaga comunitate sunt imense și odată cu finalizarea noului terminal deschidem oportunități pentru întreaga regiune. Până acum, toate etapele în implementare au decurs conform graficului și vom păstra acest ritm pentru a vedea terminalul T4 finalizat până la sfârșitul lui 2023’’, a declarat președintele CJ, Costel Alexe.
“Suntem tot mai aproape de momentul începerii lucrărilor la noul terminal T4, odată cu obținerea autorizației de construire necesare extinderii infrastructurii aeroportuare. Practic, prin finalizarea terminalului T4, cel mai mare după Otopeni, ca întindere și capacitate de procesare, vom începe un nou capitol în dezvoltarea aeroportului”, a spus directorul general al Aeroportului Iași, Romeo Vatră.
Proiectul de dezvoltare a Aeroportului Internațional Iași are o valoare de aproximativ 328 milioane de lei fără TVA. Durata estimată a finalizării investiției este de 17 luni, iar durata estimată a executării lucrărilor solicitată este de 12 luni.
R.A. Aeroportul Iași a solicitat obținerea autorizației de construire ca urmare a finalizării documentației tehnice și obținerii ultimului avizul favorabil necesar de la Autoritatea Aeronautică Civilă Română pentru Extindere terminal pasageri si facilitati de parcare.
Obiectivul cuprinde următoarele elemente:
Reconfigurare terminal T3
Terminal T4
Reconfigurare drum acces și parcare auto
Post control acces
Gospodărie de apa
Centrala termica
Rețele exterioare și parc voltaic