Trei spitale din subordinea Consiliului Județean Iași vor fi dotate cu sisteme de detectare, semnalizare și alarmare în caz de incendii și în cazul depășirii concentrației maxime admise de oxigen în atmosferă.
Consiliul Județean Iași a scos la licitație contractul de achiziţie publică de servicii de proiectare și executie lucrări în cadrul proiectului:„Creșterea siguranței pacienților prin achiziția și montajul sistemelor de detectare, semnalizare și alarmare în spitalele din Județul Iași”.
Proiectul presupune realizarea infrastructurii și creșterea securității la incendii în structurile care utilizează fluide medicale pentru desfășurarea actului medical în urmatoarele spitale din subordinea Consiliului Județean:
· Spitalul Clinic de Boli Infecțioase ”Sf. Parascheva” ,
· Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie ,
· Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” .
Pentru a împiedica blocarea infrastructurii medicale disponibile și, implicit, afectarea dreptului la sănătate pentru pacienții care necesită internare, este necesară extinderea, reabilitarea și modernizarea infrastructurii instalațiilor electrice, de fluide medicale, precum și instalarea de sisteme de detectare, semnalizare, alarmare incendii, cu acoperire totală, și de detectare semnalizare și alarmare în cazul depășirii concentrației maxime admise de oxigen în atmosferă pentru creșterea gradului de securitate la incendii.
Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Infrastructura Mare POIM 2014-2020, Axa Prioritară 9 Protejarea sănătății populației în contextul pandemiei cauzate de COVID-19, Obiectivul specific 9.1 Creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19, prin REACT-EU (Recovery Assistance for Cohesion and the Territories of Europe).
Valoarea totală estimată a contractului este de 1.561.484,12 lei , fara TVA.
Detalii despre procedura de licitație pot fi găsite pe site-ul Consiliului Județean Iași.