Președintele Consiliului Județean, Costel Alexe, a participat la aniversarea a 10 ani de activitate ai grupului de firme Semtop, specializat în producția de semințe.
” De 10 ani, Semtop Group scrie la Iași o poveste de succes în agricultură. Cifrele pe care le-am văzut în prezentarea firmei sunt grăitoare. De la 4 angajați și 600 de hectare, din care doar o mică parte beneficiau de irigații, în 2012, la 8000 de hectare în prezent, irigate aproape în totalitate, și 400 de angajați permanenți.
Semtop ne arată deja ce înseamnă agricultura viitorului. Îi felicit pe Mihai Haraga, președintele fondator, și echipa sa pentru rezultatele de până acum și le doresc succes pe mai departe pentru că și județul Iași va avea doar de câștigat”, a declarat președintele CJ, Costel Alexe.