În luna august a acestui an s-au colectat peste 100 tone de sticlă din zona periurbană a judeţului Iaşi.
Reprezentanții Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubritate Iaşi susțin că de la introducerea programului ,,din poartă în poartă” a crescut semnificativ gradul de colectare a sticlei, singurul deșeu reciclabil 100% care poate fi reciclat de mai mule ori, fără a-si pierde proprietățile.
De altfel, în primele șase luni ale anului, cantitatea de sticlă colectată din zona periurbană a municipiului Iași s-a dublat. Creșterea se datorează campaniilor de informare desfășurate pe teren, a campaniei de dezvoltare și educație non-formală privind protecția mediului dedicată elevilor, și a responzabilizării cetațenilor.
Ce tipuri de sticlă sunt reciclabile?
Cele mai multe articole din sticlă sunt reciclabile. Astfel, poți colecta sticle și borcane goale, recipiente de la produse cosmetice, de curățenie, precum și alte articole realizate din acest material, indiferent de culoare. Toate deșeurile reciclabile, inclusiv sticla, trebuie curățate înainte de colectare. Doar în felul acesta faci o reciclare corectă. În unele cazuri, e suficient să fie clătite bine cu apă, alteori însă însă în alte situații e nevoie să fie spălate cu detergent. Sticla murdară poate contamina și alte deșeuri care, astfel, nu ar mai putea fi reciclate.