Ediția a- VIII-a a proiectului „Toamnă Filatelică Ieșeană’’ a fost organizată sub genericul “Regii României Mari- Centenarul Încoronării”.
Președintele Consiliului Județean, Costel Alexe, a participat la deschiderea evenimentului, care a avut loc în incinta Poștei Romane din Iași.
Organizatorii au pregătit o expoziție de diplome și medalii obținute la manifestări filatelice de renume național, european și mondial, o expunere de timbre si numismatică, un târg al colecționarilor și o lansare de ștampilă omagială „Toamna filatelică ieșeană – Ediția a opta- Regii României Mari- Centenarul Încoronării”.
Copiii și tineri de vârstă școlară au fost invitați la un workshop cu tema „Timbrul românesc” și la o vizionare de film cu tema ”Istoria Poștei Române”. La final, au primit cărți poștale, timbre, clasoare și au fost inițiați în tainele filateliei.
Proiectul „Toamnă Filatelică Ieșeană’’ a beneficiat de finanțare nerambursabilă din partea Consiliului Județean, în baza Legii 350.