Ministerul Sănătății demarează acțiunea de depistare activă a tuberculozei în județele Iași, Botoșani, Constanța, Galați, Maramureș, Neamț, Satu Mare, Sălaj, Suceava, Tulcea, Vaslui, în cadrul Programului „Abordarea provocărilor sistemului de sănătate privind controlul tuberculozei în România”.
La Iași, în timpul pandemiei de COVID-19, cazurile de tuberculoză s-au redus, însă medicii pneumologi spun că cifrele nu ar fi cele reale, scădearea putând fi cauzată de lipsa depistării și a reticenței la accesarea serviciilor medicale din ultimii doi ani.
Statistica realizată de Direcţia de Sănătate Publică Iaşi arată astfel:
– cazurile de TB au scazut de la 639 in 2018 la 421 in 2021, scadere de aprox.40%, dar fata de anul 2020, in 2021 numarul de cazuri de TB a crescut cu 5%.
-Incidenţa tuberculozei la copii a variat de la 21.95 la 100.000 în 2018 la 19.7 în 2021.
-mortalitatea prin tuberculoza a variat de la 3.17 la 100.000 în 2018 la 2.77 în 2020.
Scopul programului derulat de MS este reprezentat de identificarea precoce a cazurilor posibile de tuberculoză , pentru stabilirea diagnosticului de certitudine și asigurarea tratamentului adecvat. Depistarea precoce reduce transmiterea tuberculozei în gospodărie, la locul de muncă, la școală sau mediu comunitar.
Programul este destinat persoanelor de peste 18 ani, cu factori de risc pentru tuberculoză, indiferent de statutul de asigurat și se va realiza în comunități la risc, prin echipe mobile organizate și coordonate de către direcțiile de sănătate publică județene.
Persoanele depistate ca fiind suspecte de TB, inclusiv cetățenii străini, sunt trimise la dispensarele de pneumoftiziologie teritoriale și beneficiază de tratament și alte drepturi prevăzute de legislația în vigoare, indiferent de naționalitate sau de statutul de asigurat.
Suma necesară pentru depistarea precoce și tratarea tuberculozei (3,5 milioane de euro) este nerambursabilă și provine de la Fondul Global.
România continuă să înregistreze cele mai multe cazuri de tuberculoză dintre toate statele din Uniunea Europeană.