Direcția de Sănătate Publică Iași va demara, din data de 5 decembrie 2022, acțiunea de depistare activă a tuberculozei la nivelul județului Iași.
Acțiunea este organizată de Ministerul Sănătății în cadrul Programului „Abordarea provocărilor sistemului de sănătate privind controlul tuberculozei în România”.
Echipajele mobile implicate în acțiunea de screening se vor deplasa la începutul săptămânii viitoare la Spitalul De Psihiatrie și Pentru Măsuri de Siguranță Pădureni-Grajduri și la unitățile aflate în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului, unde sunt vizate persoanele cu risc ridicat de îmbolnăvire, urmând ca în următoarele 3 luni să se continue acțiunile de depistare activă a tuberculozei în mai multe localități din mediul rural al județului Iași, care vor fi anunțate ulterior. În cadrul comunităților, pe lângă activitatea de screening se vor distribui materiale sanitare care vor avea versiuni și în limba ucraineană pentru persoanele venite din zona de conflict.
Acest program este destinat persoanelor de peste 18 ani, cu factori de risc pentru tuberculoză, indiferent de statutul de asigurat și se va realiza în comunități la risc de pe raza județului Iași. Mai facem precizarea că acest program vizează efectuarea screening-ului la aproximativ 3000 de persoane în perioada decembrie 2022-februarie 2023.
În cadrul proiectului, vor acționa 3 echipe mobile cu personal mixt de la Dispensarul TBC și de la Direcția de Sănătate Publică Iași, iar probele de spută se vor lucra în laboratoarele Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Iași și Spitalului Municipal Pașcani. Persoanele depistate ca fiind suspecte de TB, inclusiv cetățenii străini, vor fi trimise la dispensarele de pneumoftiziologie teritoriale și vor beneficia de tratament.