Preşedintele Consiliului Județean, Costel Alexe, alături de vicepreşedinții Marius Sorin DANGĂ şi Sorin Afloarei, şi de administratorul public al județului, Andrei Cazacu, s-a întâlnit directorul general al RA Aeroportul Iași, Romeo Vatră, şi echipa de conducere.
Au fost discutate prioritățile Aeroportului Internațional Iași pentru 2023 şi s-a efectuat o vizită pe șantierul viitorului terminal T4. Reprezentanții antreprenorului au precizat că lucrările sunt în prezent la stadiul de 10 la sută.
“Am început anul și săptămâna de lucru în vizită pe șantierul de la Aeroportul Internațional Iași. Construim al doilea cel mai mare terminal din țară, după cel de la Otopeni, iar acest proiect este o prioritate pentru echipa de la Consiliul Județean și de la Aeroportul Iași.
Iașul are ocazia să devină un hub internațional pentru că cerere pentru transport aerian există, poziționare geografică avantajoasă există, iar odată cu modernizarea aeroportului va exista și infrastructura pentru a procesa un număr dublu de pasageri față de cât ne permit actualele terminale.
Vom încheia anul 2023 tot la aeroport, cu T4 finalizat și pregătit să asigure toate condițiile unui aeroport modern”, a declarat președintele CJ, Costel Alexe.
T4 va avea o amprentă la sol de peste un hectar, pe trei niveluri (subsol, parter, etaj), și va avea o suprafață desfășurată de 31.210 mp, pe o lungime de 200 de metri și o adâncime de 50 de metri. Acesta va fi ridicat pe actualul amplasament, în continuarea terminalului T3, și va fi legat de acesta printr-o galerie. T4 este proiectat pentru a putea procesa 3,3 milioane de pasageri anual și 950 de pasageri/oră în perioadele de vârf, și va deservi zborurile internaționale, traficul intern urmând a fi transferat din T2 în T3.
Întregul proiect de dezvoltare a Aeroportului Internațional Iași are o valoare de aproximativ 328 milioane de lei fără TVA și va susținut din fonduri europene în proporție de 85%.