Locuitorii din comunele Mogoșești și Scânteia vor beneficia de reţele noi de apă şi canalizare datorită fondurilor europene.
La sediul APAVITAL S.A. a fost semnat contractul aferent Lotului 1 din proiectul prin care se va extinde şi moderniza sistemul de apă şi canalizare din localităţile care compun cele două comune. Lucrările vor fi executate de către asocierea formată din TEOVAL&CO SRL, în calitate de lider şi ALROSEL PROJECT SRL și EKY-SAM S.R.L., în calitate de parteneri, împreună cu ELECTROCONSTRUCŢIA ELECON SA, în calitate de subcontractant. Acest lot face parte din contractul IS-CL 04 Extinderea sistemului de apă și canalizare în județul Iași – axa 2 – Iași – Mogoșești – Scânteia din cadrul „Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din judeţul Iași, în perioada 2014 – 2020” derulat de către APAVITAL S.A. la nivelul judeţului Iaşi.
”Știu cât de mult au așteptat cetățenii și din Mogoșești și din Scânteia să aibă acces la aceste utilități vitale și mă bucur că facem acest pas și că vom continua implementarea acestui program regional în peste 40 de unități administrativ-teritoriale din județul nostru. Astăzi, cu 19 contracte semnate, 13 contracte în licitație și 5 contracte în pregătire pentru licitație, prin Apavital, suntem din ce în ce mai aproape de acest obiectiv și de a oferi cetățenilor județului nostru condiții de trai mai bune.”, a declarat Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași.
Prin acest contract, în localităţile Mogoşeşti şi Scânteia se vor construi conducte de aducţiune apă potabilă, staţii de pompare a apei si gospodării de apă.
Lucrările de modernizare vor duce la extinderea reţelei de alimentare cu apă şi la construcţia unei noi reţele de canalizare în localităţile Mogoşeşti, Mânjeşti şi Budeşti (UAT Mogoşeşti). Sistemul, astfel modernizat, va avea conducte noi de transport şi staţii de pompare apă potabilă şi apă uzată. De asemenea, locuitorii din Scânteia, Boroşeşti şi Ciocârleşti (UAT Scânteia) vor avea acces, la finalizarea lucrărilor de construcţie din cadrul acestui contract, la reţele noi de alimentare cu apă şi de canalizare. Pe lângă înfiinţarea acestor reţele, se vor construi staţii de pompare apă potabilă şi apă uzată. Valoarea contractului este de 82.100.875,14 lei fără TVA.
Contractul pentru Lotul 1 are o durată de execuție a lucrărilor de 25 luni şi o perioadă de notificare a defectelor/perioadă de garanție de 60 de luni.
„Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din judeţul Iași, în perioada 2014 -2020” are o valoare de 427.914.258 EUR (fără TVA) şi este finanţat 94% din fonduri publice nerambursabile, din care 85% din Fondul de Coeziune, 13% bugetul de stat și 2% bugetul local. Cofinanțarea de 6% este asigurată prin credit BERD de către APAVITAL S.A.
Proiectul îşi propune să crească gradul de colectare şi epurare a apelor uzate urbane şi de alimentare cu apă potabilă în judeţul Iași.