Publicăm astăzi regulamentul concursului foto, Iașul European, care se va desfășura în perioada 15 februarie – 1 martie 2023, organizat de către Consiliul Județean Iași în parteneriat cu Ambasada României în Regatul Belgiei:
• Tema concursului foto – Iașul European
• Concursul va fi promovat prin intermediul paginii de Facebook a Consiliului Județean Iași, precum și prin intermediul partenerilor: Ambasada României în Regatul Belgiei, VesteaIașului.ro, etc.
• Dintre imaginile înscrise în concurs vor fi selectate 30 de fotografii care vor face parte dintr-o expozitie foto cu același nume.
• Perioada înscrierii fotografiilor în concurs va fi cuprinsă între 15 februarie 2023, ora 10:00 și 1 martie 2023, ora 10:00.
• Concursul va fi lansat în data de 2 martie 2023, începând cu ora 10:00 și fotografiile înscrise vor putea fi votate până pe 9 martie 2023, ora 10:00.
• Înscrierea fotografiilor în concurs se va realiza prin trimiterea a cel mult 3 fotografii pe adresa de e-mail iasuleuropean@gmail.com, ulterior votul se va face prin aprecierea fotografiilor din postarea ce va fi publicată pe pagina de facebook a Consiliului Județean Iași, postare ce va cuprinde toate fotografiile trimise pe adresa de email menționată.
• Fiecare fotografie trimisă va fi denumită după forma “Nume Prenume FOTOGRAF_TITLU”. Unde Nume Prenume reprezintă numele complet al fotografului participant iar titlu reprezintă descrierea data de fotograf fotografiei sale.
• Vor fi contorizate like-urile primite de fotografie, nu de albumul/postarea din care face parte.
• Odată cu înscrierea unei fotografii, participantul este de acord ca aceasta să fie publicată pe site-ul/pagina de facebook a Consiliului Județean Iași precum și a partenerilor acestuia, iar în eventualitatea calificării pe lista câștigătorilor, participantul este de acord cu imprimarea și prezentarea fotografiilor în expozițiile din Iași și Bruxelles.
• Fotografiile înscrise în concurs trebuie să fie la rezoluție de minim 1000px pe latura mare, maxim 5MB mărime fișier, în format JPEG astfel încât să poată fi transmise în cadrul UNUI SINGUR e-mail și să nu conțină nici un watermark. Este acceptată o singură înscriere, un singur e-mail cu maxim 3 fotografii din partea unei singure persoane. În eventualitatea în care vor fi transmise mai multe e-mailuri va fi luat în considerare doar primul dintre acestea.
• Lista câștigătorilor va fi generată în urma votului public. La închiderea perioadei de vot va fi generată o listă cu cele mai apreciate fotografii, în ordinea descrescătoare a numărului de aprecieri (like-uri) primite. Primele 30 de fotografii din acest clasament vor fi declarate câștigătoare, cele care vor fi expuse în cele două locații din Belgia și România.
• Ulterior, fotografiile câștigatoare, cele selectate pentru expoziție, vor fi solicitate autorilor la rezoluție de print (300dpi, minimum 3000px pe latura lungă).
• În eventualitatea în care, la expirarea termenului limită de primire a fotografiilor la rezoluție de print, vor fi persoane care nu au răspuns solicitării, acestea vor fi descalificate și se va trece la înlocuirea acestora cu următorii aflați pe lista cu clasamentul final.
• Nu se acceptă fotografiile înscrise prin alte metode.
*Organizatorii își rezervă dreptul de a opera modificări asupra acestui regulament precum și asupra datelor cuprinse în acesta, în eventualitatea apariției unor situații neprevăzute sau care necesită un volum de muncă sporit. Orice modificare va fi anunțată în timp util.
*Organizatorii își rezervă dreptul de a elimina din concurs sau din lista câștigătorilor orice fotograf despre care se dovedește că a folosit imagini ce nu îi aparțin sau care sunt considerate a fi discriminatorii, jignitoare sau aduc atingere demnității umane.
Mai multe detalii găsiți pe pagina de facebook a Consiliului Județean Iași
Îți urăm mult succes!