Președintele Consiliului Județean, Costel Alexe, a participat, astăzi, la Ministerul Transporturilor, la semnarea contractelor pentru loturile din A7 de pe traseul Bacău-Pașcani.
Cele trei loturi au o lungime de 77 de kilometri, iar valoarea contractelor se ridică la 4,6 miliarde de lei.
“Începem construcția primei autostrăzi din județul nostru, un moment așteptat de noi toți și care va conecta regiunea Moldovei de sudul țării noastre.
A fost semnat contractul de execuție a lucrărilor pentru primii 30 de km de autostradă din județul Iași, Autostrada Moldovei urmând să tranziteze localitățile Mircești, Stolniceni-Prăjescu, Mogoșești-Siret, Hălăucești, până la Pașcani. Vorbim de investiții de 1.8 miliarde de lei într-un proiect care va dezvolta județul Iași și care ne va aduce numeroase oportunități, așa cum v-am promis.
Vom avea la sud de Pașcani un nod rutier ce va fi unic în țară, de tip turbion și unde autostrada A7 se va intersecta în viitor cu Autostrada „Unirii” A8 Tg. Mureș – Iași. De asemenea, pe traseul acestui lot vor fi construite peste 38 de poduri și pasaje, așa cum prevede proiectul ce urmează a fi implementat.
Alături de întreaga echipă de la Ministerul Trasporturilor și Infrastructurii am reușit să facem din proiectul Autostrăzilor A7 și A8 obiective reale și care iată că acum sunt în curs de implementare”, a transmis președintele CJ, Costel Alexe.