Lucrările pe șantierul noului terminal avansează vizibil, ajungând în etapa de armare a plăcilor de suprabetonare și a zidurilor de la subsol.
”Ne aflăm în grafic datorită coordonării foarte bune cu antreprenorul și firma de supervizare.”, au transmis reprezentanții Aeroportului Iași.
Termenul de finalizare a noii construcții este luna decembrie 2023, urmând ca aceasta să devină operațională începând cu 2024 pentru a deservi zborurile externe. Prin terminalul T4 vor fi procesați anual 3,3 milioane de pasageri (950 pasageri/oră vârf).
În paralel cu lucrările la noul terminal, se va lucra la dublarea capacității parcării auto, conform graficului.
Proiectul de dezvoltare a infrastructurii mai include: realizarea unui parc fotovoltaic și reconfigurarea căilor de acces în fața terminalelor.
În ceea ce privește accesibilitatea la Aeroport, CJ Iași a semnat de curând contractul pentru modernizarea și realizarea a două drumuri județene ce vor putea susține inclusiv traficul greu.
Lucrările la noul terminal sunt realizate de STRABAG, iar de supervizarea șantierului și modul de execuție a lucrărilor se ocupă firma MEDOS Construct&Consulting.
Dacă doriți să vedeți cum va arăta viitorul terminal T4, puteți face un tur virtual al noii construcții, accesând link-ul : https://lnkd.in/dgscKZqx