Consilierii județeni au aprobat în ședința de astăzi “Dotarea Secţiei de Terapie Intensivă pentru nou născuţi din cadrul Spitalului Clinic de Obstetrică şi Ginecologie Elena Doamna Iaşi” în vederea finanţării acestuia în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă prin Componenta C12 Sănătate Investiţia 2. Dezvoltarea infrastructurii spitaliceşti publice 12.3. Secţii de terapie intensivă pentru nou-născuţi, apelul de proiecte MS-0023.
Valoarea eligibilă a proiectului pentru Investiţia specifică 12.3: Secţii de terapie intensivă nou născuţi este de 2.606.800,00 lei, la care se adaugă TVA de 495.292,00 lei.
Adresabilitatea Spitalului Clinic de Obstetrică Ginecologie ”Elena Doamna” este foarte crescută datorită profilului, calității îngrijirii şi tipului complex de patologie abordat, aici fiind asigurată asistența medicală pentru cazuri de obstetrică, ginecologie, neonatologie .
Anual, în Secția Neonatologie sunt îngrijiți aproximativ 1.200 de nou născuți din care o medie de 145 în Compartimentul de Terapie Intensivă și un număr mediu de 180 nou născuți în Compartimentul prematuri.
În Compartimentul de Terapie Intensivă Neonatală se asigură asistență medicală, îngrijire și monitorizare nou născuților prematuri, cât și celor la termen cu patologie reprezentând urgențe neonatale.