Dezvoltarea Aeroportului Internațional Iași este cel mai amplu proiect al administrației județene, mai ales dacă ne raportăm la contextul post-pandemic, dar și la provocările cauzate de politica externă. Cu fiecare lună, se înregistrează noi recorduri în ceea ce privește traficul de pasageri, astfel încât viitorul terminal este soluția cea mai potrivită pentru susținerea unui trafic anual de 3,3 – 3,5 milioane de pasageri, dublu față de capacitatea infrastructurii existente.
Vicepreședintele Consiliului Județean Iași Marius Sorin DANGĂ este prezent în aceste zile la Conferința Anuală și Adunarea Generală a Aeroporturilor din România, alături de Romeo Vatră, Directorul General al Aeroportului Iași și Sorin Zaharia, membru în Consiliul de Administrație.
„Provocări în transportul aerian în actualul context geo-politic și post-pandemic” este tema dezbătută în cadrul conferinței de către directorii generali ai aeroporturilor din România, reprezentanți ai Senatului României, ai Ministerului Afacerilor Interne, ai Autorităţii Aeronautice Civile Române și ai instituțiilor publice în subordinea cărora se află aeroporturile.
„În calitate de autoritate tutelară pentru Aeroportul Iași, Consiliul Județean Iași este preocupat în mod constant să asigure cele mai bune condiții pentru o dezvoltare armonioasă și sustenabilă a infrastructurii aeriene.
Împreună cu membrii Consiliului de Administrație și echipa executivă condusă de domnul Romeo Vatră, avem datoria de a face ca etapele 2 și 3 ale Masterplanului de dezvoltare a Aeroportului Iași să își găsească, într-un viitor cât ma apropiat, sursa de finanțare și calea către implementare.
Faptul că celei trei nivele de conducere acționează ca o echipă, dar și că rămânem conectați la toate informațiile care definesc evoluțiile tehnice și operaționale în domeniul aeronautic asigură condițiile necesare pentru dezvoltarea la Iași a unui aeroport pentru viitor!” a declarat Marius Sorin DANGĂ, Vicepreședintele Consiliului Județean Iași.