Pentru al treilea an consecutiv la Parohia Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Frăsuleni, comuna Victoria, județul Iași va avea loc sâmbătă, 8 iulie, evenimentul caritabil „O Farfurie pentru Parohie”, a cărui scop este acela de a strânge fondurile necesare pentru lucrările de consolidare a bisericii.
„Ca o noutate, ediția aceasta vom sfinți foișorul ridicat în curtea bisericii. El este meritul oamenilor cu suflet mare care ne-au fost alături în cele două ediții precedente. Iată, ce lucruri minunate putem realiza dacă ne unim inimile!
După cum am obișnuit deja, programul va începe cu rugăciune, așa cum se cuvine. Vom da mulțumire Sfântului nostru ocrotitor, Marele Mucenic Gheorghe, prin citirea acatistului său, de la ora 8:30. Va urma apoi Sfânta Liturghie, de la ora 9:00, oficiată de un sobor de preoți, alături de care, de la ora 11, vom săvârși slujba sfințirii foișorului.
Partea a doua a zilei va fi sub semnul muzicii populare și a mâncării minunate gătite de bucătăresele noastre din produse locale.” a spus Ciprian Atudorei, preot paroh și organizator al evenimentului.
Porțile sunt larg deschise pentru toți cei care doresc să participe!