Președintele Consiliului Județean, Costel Alexe, a făcut o vizită de evaluare pe șantierul viitoarei Unități de Primiri Urgențe de la Spitalul “Sfânta Maria”, alături de Marius Sorin DANGĂ, vicepreședinte al CJ și directorul Direcției Proiecte și Dezvoltare Durabilă din cadrul CJ, Marieta Afilipoaie.
“Acum, cu lucrările complet finalizate la reabilitarea spitalului, lucrăm intens la extinderea Unității de Primiri Urgențe. Construim o clădire nouă, de peste 2.300 de metri pătrați, cu demisol, parter și etaj, pe terasa căreia va fi amenajat și un heliport. Extinderea UPU va însemna o creștere a numărului de paturi de 7 ori, de la 5 la 35, iar spitalul va putea răspunde prompt urgențelor medicale pediatrice. Investiția este de 34,6 milioane de lei.
Prioritizăm orice proiect prin care vom putea să creștem calitatea serviciilor medicale pentru copii. Sunt bucuros că am ajuns deja la stadiul de execuție de 39% și că avansăm repede cu lucrările, iar anul acesta vom reuși să avem infrastructură nouă și pe partea de urgențe”, a declarat președintele CJ, Costel Alexe.
În prezent se lucrează la:
umpluturi compactate drumuri
execuție sistem fațada ventilate
confecție metalică pasaj ambulanțe
montaj tâmplărie exterioara și interioara demisol și parter
turnare șape zona parter
execuție compartimentări din gips carton demisol și parter
execuție tencuieli mecanizate
montaj paturi de cablu parter și cablare curenți tari și curenți slabi parter
montaj tubulatură termice