În urmă cu puțin timp, s-a soluționat blocajul juridic al 𝐌𝐮𝐳𝐞𝐮𝐥𝐮𝐢 „𝐌𝐢𝐡𝐚𝐢𝐥 𝐒𝐚𝐝𝐨𝐯𝐞𝐚𝐧𝐮” cauzat de o procedură de retrocedare, iar în acest moment sunt demarate toate procedurile în vederea reabilitării acestuia.
„Acum câteva luni, am fost într-o vizită de lucru la muzeul Mihail Sadoveanu, obiectiv pentru care am promis că vom găsi o soluție de reabilitare.
Împreună cu Muzeul Național al Literaturii Române am făcut în acest timp demersurile pentru expertizarea tehnică a clădirii, iar săptămâna aceasta Consiliul Județean Iași – Iași County Council a depus cererea de finanțare pentru Consolidarea, restaurarea și modernizarea clădirii Muzeului „Mihail Sadoveanu” prin Programul Național de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic Ridicat.
Valoarea totală a investiției și, de altfel, suma pe care am solicitat-o de la bugetul de stat este de 𝟗.𝟏𝟒𝟑.𝟖𝟓𝟑,𝟔𝟕 𝐥𝐞𝐢, iar durata de implementare este de 36 de luni.
Clădirea muzeului s-a aflat timp de 10 ani în litigiu, iar situația juridică s-a rezolvat anul acesta, ceea ce ne-a permis să putem gândi un proiect amplu de reabilitare și modernizare.
Îmi doresc foarte mult să redăm strălucirea acestui obiectiv important și astfel să promovăm patrimoniul cultural bogat al Iașului, deschizând ușile casei memoriale a lui Mihail Sadoveanu, spre un spațiu reabilitat și modernizat.” a menționat Administratorul Public al Județului Iași, Andrei Cazacu.