În urma vizitei de evaluare făcută de specialiștii din cadrul RENAR (Asociația de Acreditare din România) la Laboratorul de analize medicale al Spitalului Clinic de Boli Infectioase”Sf. Parascheva” Iași, acest serviciu a primit din nou acreditarea care certifică nivelul ridicat al calității.
”Așa cum ne asteptam, laboratorul din cadrul spitalului a fost din nou confirmat cu acreditarea RENAR.
Laboratorul nostru, la fel ca întreaga echipă medicală se ridică la nivelul unui spital clinic universitar. Felicitari intregii echipe medicale care activează aici ( șef laborator Prof. Univ. Dr. Olivia Dorneanu), un laborator de referință pentru toată zona Moldovei și pentru sistemul medical național.
Vreau să îi asigur pe pacienți că vom depune toate eforturile astfel încât îngrijirea medicală să fie din ce în ce mai optimă și adaptată anului 2023.”, a afirmat dr. Florin Roșu, managerul unității medicale.
Acreditarea laboratoarelor de analize umane pe standardul ISO 15189/2013 de către RENAR este o condiție obligatorie pentru intrarea serviciului în contract cu sistemul public de asigurări de sănătate.