Iașul este pentru școala românească, din perspectivă istorică, locul de unde au pornit cele mai importante preocupări legate de educație și cultură.
Gheorghe Asachi (1788 – 1869) a fost îndrumător cultural în domenii diverse: teatru, școală, presă, activitate tipografică. Asachi a fost unul din întemeietorii școlii în limba română, a participat activ la întemeiere „Academiei Mihăilene”, prima instituție de învățământ superior modernă din Moldova (1835 – 1847), care a fost inaugurată la Iași în timpul domniei lui Mihail Sturdza. Aici se țineau cursuri de istorie, drept, chimie, matematică, științe biologice, astronomie, geometrie și arhitectură.
Ion Creangă (1837 – 1889) creatorul poveștilor românești legate de sat și tradiții este totodată și cel care a întocmit primul abecedar în limba română. Figură principală a literaturii române din secolul al XIX-lea, este cunoscut pentru autobiografia Amintiri din copilărie, precum și pentru nuvelele și povestirile sale. Principala contribuție a lui Creangă la literatura fantastică și pentru copii include narațiuni structurate în jurul unor protagoniști eponimi (Ivan Turbincă, Dănilă Prepeleac, Stan Pățitul), precum și basme ce pictează tabloul valorilor autohtone (Povestea porcului, Capra cu trei iezi, Soacra cu trei nurori, Punguța cu doi bani, Fata babei și fata moșneagului). Considerate pe scară largă drept capodopere ale limbii și umorului românesc, scrierile sale ocupă o poziție de mijloc între o culegere din surse folclorice și o contribuție originală la un realism literar de inspirație rurală.
Spiru Haret (1851 – 1912) printr-o muncă perseverentă, iubire desăvârşită şi o colaborare sinceră cu învăţătorii, a pus în mişcare întreg aparatul educativ pentru regenerarea conştiinţei şi demnităţii naţionale. „Căci misiunea la care chem prin aceste rânduri, pe învăţătorii de toate gradele, este un adevărat apostolat în sensul cel mai bun şi mai înalt al cuvântului, întocmai ca modeştii tovarăşi ai lui Hristos, cari au schimbat faţa lumii, ei trebue să-şi ia sarcina de a semăna vorba cea bună printre cei săraci şi ignoranţi, să aducă sfat şi îndemn celor mici şi slabi”. (Convorbiri Didactice, 1900.) Iar despre învăţători, în 1903 scria: „De azi înainte va fi lucru dovedit că, fără învăţători, nimic temeinic nu se va putea întreprinde pentru prefacerea în bine a stării poporului de jos şi vinovat va fi acela, care chemat fiind a prezida într-o măsură oarecare la această prefacere, va mai persista în vechile sale preocupaţiuni şi va neglija sau nu va şti a se servi de dânşii”. Incontestabil că, dacă marea operă iniţiată şi săvârşită de acest mare îndrumător va continua, multe din neajunsurile zilelor noastre, se vor îndrepta spre bine.
Pentru a cinsti memoria acestor mari întemeietori de școală românească este nimerit să pornim drumul noului an școlar bine ancorați în istoria și tradițiile noastre și în același timp cu privirea către viitor.
