Intervențiile pentru reconfigurarea căilor de acces avansează vizibil odată cu lucrările la noua parcare și viitorul terminal T4.
Extinderea șantierului până la terminalele existente presupune un efort în plus pentru evitarea ambuteiajelor, echipele fiind prezente în permanență pentru a ajuta la fluidizarea fluxurilor de mașini.
Întreaga zonă este delimitată cu garduri de protecție, astfel că autoturismele, microbuzele și autobuzele nu mai au acces în fața terminalelor T2 și T3. Îmbarcarea și debarcarea călătorilor care folosesc aceste mijloace de transport se face la terminalul T1, în timp ce stația pentru mașinile de taxi autorizate de Aeroport se află în parcarea de la terminalul T3. Totodată, parcarea de la Aeroport este deschisă parțial, în acest moment fiind disponibile 140 de locuri în fața terminalului T3. Deocamdată, parcarea este de scurtă durată, cu tarif unic de 10 lei /oră.
”La finalul acestei luni, vor fi redate spre folosință încă 140 de locuri, în fața noului terminal (T4). Tot atunci vor fi finalizate și lucrările din zona terminalului T1.” , au menționat reprezentanții aerogării ieșene.
Parcarea de aproximativ 600 de locuri, echipată cu un sistem de management modern și 13 stații de încarcare pentru mașini electrice, va fi gata la sfârșitul lunii noiembrie, oferind ambele opțiuni de parcare.
Ținând cont de numărul limitat de locuri de parcare, până la finalizarea întregului proiect, este recomandată folosirea parcărilor de la Ciric, care sunt de lungă durată. Tarifele de parcare sunt: 3 lei /1 oră, 40 lei – abonamentul /1 săptămână și 135 lei – abonamentul /1 lună.
De asemenea, cel puțin în perioada derulării lucrărilor de șantier, este indicat ca ieșenii, în mod deosebit, să se deplaseze cu autobuzele CTP. Autobuzele nr. 50 circulă non-stop, la intervale de 30 de minute, pe traseul: Gară – Piața Unirii – Tg. Cucu – Aeroport // Aeroport – Tg. Cucu – Piața Independenței – Gară, cu oprire la Ciric. Biletul de autobuz costă 3 lei și e valabil 120 de minute de la validare.
Totodată, se recomandă a ajunge la Aeroport cu 2 -3 ore mai devreme, pentru a nu întârzia formalitățile de check-in și verificările necesare îmbarcării, având în vedere că în anumite zile traficul din incinta aerogării este foarte aglomerat.