Președintele Consiliului Județean, Costel Alexe. alături de Sorin Afloarei, vicepreședinte al CJ, a evaluat ultimele lucrări care se fac pe loturile 1 și 3. Delegația CJ a efectuat vizite pe teren alături de primarul comunei Scobinți, Gheorghe Hrițcu, primarul comunei Movileni, Dan Hodoroabă, și primarul comunei Gropnița, Ionel Oneagă.
“Pe lotul 3, constructorul lucrează intens în zonele Scobinți, Hodora, Slobozia, Sirețel, Sticlăria pentru a putea să finalizăm cât mai repede modernizarea drumurilor județene de pe acest tronson. Încă puțin și vom putea finaliza integral Axa Iași – Suceava, un proiect de importanță strategică pentru regiunea de Nord-Est și pentru dezvoltarea județului nostru”, a declarat președintele CJ, Costel Alexe.
Lotul al treilea cuprinde peste 40 de km de drum județean de pe raza a cinci comune: DJ 281 de la Belcești – Ceplenița – DN 28B și DJ 281 de la DN 28B – Scobinți – Lespezi.
În acest moment, sunt în diverse stadii de execuție următoarele categorii de lucrări:
• Dispozitive susținere terasamente (fap, zid de spijin, rigole ranforsate) – finalizate
• Podețe transversale și laterale: finalizat
• Drenuri longitudinale și transversale: finalizat
• Amenajare trecere la nivel cu calea ferată: finalizat
• Mixturi asfaltice:
– Binder: realizat în proporție de 98%
– Uzură: realizat în proportie de 27%
• Dispozitive de scurgere ape pluviale:
– Șanțuri pereate:
# Tronsonul1: realizat în proporție de 77%
# Tronsonul 2: realizat în proporție de 85%
– Rigolă carosabilă:
# Tronsonul1: realizat în proporție de 100%
# Tronsonul2: realizat în proporție de 65%
Rigolă de acostament:
– Tronsonul 2: realizat în proporție de 66%
• Accese la proprietăți:
– Tronsonul1: realizat în proporție de 78%
– Tronsonul2: realizat în proporție de 60%
• Poduri
– Pod Sirețel: 50%
– Pod Sângeap: 50%
– Pod Bădeni: 70%
– Pod Ceplenița: 70%
• Drumuri laterale:
– Finalizate la nivel de BSC și 50% la nivel de binder
• Amenajări cu trotuare: 70%
Pe lotul 1 al Axei rutiere strategice Iași-Suceava, vizita a inclus lucrările de la Gropnița.
“Fiecare primar din județ știe că are tot sprijinul meu și al Consiliului Județean Iași atunci când vine vorba despre dezvoltarea locală. Misiunea noastră este să #DezvoltamIasul în mod unitar, de la un capăt la altul, și să creăm oportunități egale pentru toți ieșenii”, a declarat președintele CJ, Costel Alexe.
Obiectivul general al proiectului Axa Rutieră Strategică 1 Iași – Suceava este îmbunătățirea accesibilității și a mobilității populației, bunurilor și serviciilor, în vederea stimulării dezvoltării economice durabile, prin modernizarea a 167,933 km de drumuri județene din județele Iași și Suceava aflate în proximitatea TEN-T și conectarea a 22 de unități administrativ-teritoriale urbane si rurale la această rețea trans-europeană de transport.
92 de km sunt pe raza județului Iași și traversează comunele Rediu, Movileni, Gropnița, Focuri, Coarnele Caprei, Belcești, Cotnari, Ceplenița, Scobinți, Sirețel, Lespezi.