Ziua de 14 octombrie este o zi specială pentru Spitalul de Boli Infecțioase din Iași.
Purtând hramul Cuvioasei din anii 90, managerul unității sanitare, dr. Florin Roșu, alături de echipa sa, a gândit și pentru anul acesta un program special pentru cei pe care boala i-a trimis spre un pat din spitalul de pe strada Octav Botez nr. 2.
”Ziua de Sfânta Parascheva a început într-un mod cu totul deosebit pentru pacienții noștri dar și pentru personalul medical. Preotul misionar al spitalului nostru, care este alături de noi și de toți cei care, pe langă actul terapeutic, au nevoie și de mângâiere spirituală ori de câte ori este nevoie, a oficiat o slujbă deosebită și s-a rugat alături de bolnavi pentru sănătatea lor, a celor dragi și a celor care îi îngrijesc. Au fost momente pline de emoție pentru toți cei prezenți, urmate și de binecuvântarea oferită la patul fiecărui bolnav.
Și pentru că o zi de hram înseamnă și bucurie, ne-am gândit că într-un spital unde de multe ori e suferință, iar bucuria apare doar odată cu vindecarea, să transpunem acest fapt prin oferirea unui meniu special. Pacienții cărora patologia le-a permis un regim alimentar diversificat, au primit la masa de prânz, după consultarea cu specialistul în nutriție și dietetică, ciorbă de perișoare, piure și friptură de pui la tavă cu salată de sfeclă roșie, cozonac și fructe.
Am citit în ochii tuturor celor care s-au bucurat de aceste momente mulțumire și încredere în puterea Sfintei Parscheva, cunoscută drept mult vindecătoare. Și poate nu întâmplător Cuvioasa <a ales> unitatea noastră medicală pentru a-i oferi protecția sa divină. ” , a spus dr. Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase.