Președintele Consiliului Județean, Costel Alexe, a participat, astăzi, la ceremoniile care au marcat Ziua Armatei Române.
„Sărbătorim astăzi, 25 octombrie, Ziua Armatei României, în semn de recunoștință față de toate sacrificiile făcute de eroii acestui neam și pentru a cinsti memoria celor care și-au pierdut viața din iubirea pentru țară.
În campaniile celui de-Al Doilea Război Mondial, efortul de război a implicat dislocarea pe front a aproximativ 540.000 de militari și este bine să menționăm faptul că militarii români au contribuit semnificativ la marea victorie obținută la 9 Mai 1945, ce a marcat sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial în Europa.
Iată cum, istoria ne demonstrează forța, puterea și determinarea pe care am avut-o dintotdeauna în fața adversarilor care ne amenințau țara și libertatea.
Ne aducem aminte de jertfa prin care s-a întregit această națiune într-un context global zdruncinat de conflicte care duc la o creștere a insecurității și care au un impact devastator asupra oamenilor.
Astăzi, traversăm o perioadă în care ne amintim că pacea este un privilegiu ce trebuie prețuit și apărat, iar războiul este o realitatea ce împiedică întregi popoare să prospere și să se dezvolte.
Este momentul în care ne punem toată încrederea în Armata Română, un simbol al curajului și determinării statului, un partener loial și de încredere în apărarea propriei moșteniri și a libertății și independenței unei națiuni, valori care au contribuit major la consolidarea României ca membru al NATO și al Uniunii Europene.
Într-un context social caracterizat de numeroase schimbări și plin de provocări, instruirea continuă este o componentă esențială a profesiei militare care asigură dezvoltarea și menținerea competențelor necesare pentru îndeplinirea sarcinilor.
Le mulțumim militarilor ieşeni din cadrul Batalionului 151 Infanterie ,,Războieni” că ne-au reprezentat cu cinste și onoare în cadrul exercițiului multinațional „Anakonda 2023”, desfășurat anul acesta în Polonia, reprezentând unul dintre evenimentele majore de instruire în cadrul NATO.
Totodată, onorăm eforturile celor aproximativ 500 de militari români dislocați în teatrele de operațiuni în misiuni de menținere a păcii și de asigurare a securității internaționale.
Angajamentul militarilor, ofițerilor, soldaților și a tuturor celor care, cu gratitudine față de valorile neamului românesc și a principiilor universale își desfășoară întreaga activitate, este o adevărată expresie a patriotismului și responsabilității civice.
Ne manifestăm, astfel, aprecierea și solidaritatea pentru toate acțiunile acestora privind asigurarea securității și prosperității României, dar și pentru efortul de a clădi o lume mai sigură și mai bună.
Dragi militari,
Vă mulțumim pentru spiritul hotărât care vă caracterizează în misiunile ce vă sunt încredințate și pentru fiecare moment în care ne apărați țara.
La mulți ani Armatei României!” a menționat Președintele Consiliului Județean Iași Costel Alexe în cadrul manifestărilor.