Potrivit datelor Compartimentului de Supraveghere Epidemiologică și Control Boli Transmisibile din cadrul Direcției de Sănătate Publică Iași, în săptămâna 30.10- 05.11.2023 au fost confirmate primele trei cazuri de îmbolnavire cu virusul gripal. Niciunul dintre cei diagnosticați nu a avut nevoie de internare în spital. Bolnavii au urmat tratament la domiciliu.
Totodată s-au înregistrat 4950 cazuri de infecții respiratorii acute, cu 19,87 % mai puține față de săptămâna anterioară, din care 1001 sunt pneumonii.
Din analiza stratificată pe grupe de vârstă reiese că incidența cea mai mare pentru pneumonii cât și pentru infecții respiratorii acute este la grupa de vârstă 15-49 ani.
De asemenea, în aceeași săptămână au fost raportate 240 de internări, cu 49 mai multe față de săptămână precedentă: infecții virale ale căilor respiratorii superioare- 132 de internări; – Pneumonii – 108.
Cu privire la vaccinarea antigripală, conform ultimelor date centralizate, de la începutul lunii octombrie și până acum s-au vaccinat 33.550 de persoane din județul Iași, din care 32.803 au beneficiat de vaccin antigripal compensat, pe baza rețetelor eliberate de medicul de familie sau medicului specialist.