Violența asupra femeilor este una dintre cele mai răspândite încălcări ale drepturilor omului din lume. Are loc acasă, pe stradă, la școală, la locul de muncă, în tabere de refugiați, în spitale. În măsura mai mare sau mai mică, se petrece în toate țările din lume, indiferent de etnie, rasă, vârstă, mediul de proveniență, venit sau nivelul de educație.
Ziua de 25 noiembrie este Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței Asupra Femeilor, fiind marcată în toată lumea prin manifestații și acte de condamnare a diverselor forme de violență îndreptate asupra femeilor.
Plecând de la istoria recentă a emancipării femeilor în societate, amintim de Mișcarea sufragetelor din Marea Britanie, mișcare de emancipare a femeilor din Anglia de la începutul sec. al XX-lea, al cărei scop a fost obținerea drepturilor politice pentru femei, în principal dreptul de vot. Campania sufragetelor a fost suspendată odată cu începerea Primul Război Mondial, în 1914. După război, legea privind Reprezentarea Actului Poporului din 1918 a acordat dreptul de vot femeilor peste 30 de ani, cu anumite calificări de proprietate. Zece ani mai târziu, femeile au obținut egalitatea electorală cu bărbații, când legea privind Reprezentarea Poporului din 1928 a acordat dreptul de vot tuturor femeilor cu vârsta de 21 de ani.
În România însă, această mișcare de emancipare a femeilor a venit în timpul războiului. În 1917, ziarele românești vorbeau despre românce ca fiind femei capabile să activeze în orice domeniu, datorită responsabilității și aptitudinilor de care au dat dovată în lipsa bărbaților. Odată cu această recunoaștere pe plan național, femeile din pătura aristocrației românești au întocmit o cerere oficială prin care este cerut dreptul la vot al româncelor și acceptare lor în viața socială și politică a țării. S-a pus problema egalității de gen într-o perioadă în care resursele de război erau susținute exclusiv de către femei, acestea preluând responsabilitatea tuturor domeniilor în care bărbații erau specializați. Astfel, cererea pentru dreptul de vot al femeilor mai avea nevoie doar de o reglementare legislativă, în fapt, femeia din România fiind deja o parte integrată a societății datorită contextului.
Deși societatea a evoluat foarte mult, din păcate, fenomenul abuzului asupra femeii nu a încetat, ci a căpătat noi forme, mai subtile, mai insesizabile și, deci, mai periculoase. Tocmai din acest motiv și eforturile noastre de a combate acest fenomen trebuie să fie mai mari.
Legat de acest subiect Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași ne-a spus: „Dacă ne gândim la abuzul asupra femeii, primul lucru care ne vine în minte este violența fizică, dar abuz este în aceeași măsură și inegalaritatea salarială între femei și bărbați, accesul îngreunat al femeilor în diferite funcții sau domenii de activitate, abuzul emoțional sau social. Sunt forme de abuz pe care nu le vedem cu ochiul liber, iar pe unele le tratăm ca o normalitate a zilelor noastre. Îi apreciez pe cei care se implică pentru a evidenția consecințele nefaste ale abuzului asupra femeii. Trebuie să ne unim forțele, bărbați și femei deopotrivă, pentru a combate acest fenomen care încalcă un drept universal al omului.”
Convenția Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenței împotriva femeilor şi a violenței domestice a avut loc la Istanbul acolo unde a fost recunoscută egalitatea de drept şi de fapt între femei şi bărbaţi ca un element cheie în prevenirea violenţei împotriva femeilor. De asemenea, această convenție a adus în prim plan recunoașterea faptului că violenţa împotriva femeilor este o manifestare a relaţiilor istoric inegale de putere dintre femei şi bărbaţi, care au condus la dominarea asupra, şi la discriminarea împotriva, femeilor de către bărbaţi şi la împiedicarea avansării depline a femeilor.
Convenția a identificat natura structurală a violenţei împotriva femeilor drept violenţă de gen şi faptul că violenţa împotriva femeilor este unul din mecanismele sociale cruciale, prin care femeile sunt forţate într-o poziţie subordonată comparativ cu bărbaţii;
Recunoscând, cu gravă îngrijorare, faptul că femeile şi fetele sunt deseori expuse unor forme grave de violenţă, cum ar fi violenţa domestică, hărţuirea sexuală, violul, căsătoria forţată, crimele comise în numele aşa-numitei “onoare” şi mutilarea genitală, care constituie o încălcare gravă a drepturilor omului ale femeilor şi ale fetelor şi un obstacol major în realizarea egalităţii dintre femei şi bărbaţi.
Am solicitat o opinie și doamnei Lăcrămioara Vernică-Dăscălescu, Secretar al judeţului Iași, care în cariera îndelungată în zona administrației publice a avut multe provocări legate de formele subtile ale acestui fenomen: „Din păcate, în componența administrației publice locale, la nivel deliberativ, nu beneficiem de prezența mai multor femei – politician. Numărul scăzut al doamnelor care se implică în actul decizional la nivelul comunității, ne conduce la concluzia potivit căreia, administrația de la acest nivel, nu este un domeniu suficient de atractiv pentru reprezentantele sexului frumos. Încă din copilărie, fetițele sunt educate să aibă un comportament delicat, liniștit și elegant în viața de zi cu zi. Total opus, băieții sunt sfătuiți să fie puternici și descurcăreți, fără a-și dezvălui slăbiciunile. Pornind de la acest istoric, asistăm, chiar și în domeniul administrației publice locale, la un comportament diferit al bărbaților-politician de cel al femeilor-politician. Dacă domnii din administrație au de cele mai multe ori o atitudine îndrăzneață, chiar agresivă față de anumite situații, doamnele sunt mult mai rezervate, dovedind diplomație și chiar eleganță în discurs și comportament. De aici și reținerea doamnelor față de un domeniu care aparent, este descris ca fiind agresiv. Am convingerea că raportul dintre femei și bărbați va suferi modificări în viitor, iar doamnele vor avea un rol mult mai important în luarea deciziilor din administrația publică locală.”
Analiza diverselor categorii socio-demografice relevă câteva diferențe. Pe de o parte, femeile menționează în mai mare măsură (36%) ca fiind violență domestică abuzuri de mai multe tipuri (fizică, psihică, verbală, emoțională). Pe de alta, bărbații menționează în mai mare proporție (21%) violența între membrii familiei la modul general.
Și femeile din mediul urban indică în mai mare procent (39%) decât cele din rural (31%) tot abuzurile de mai multe tipuri, iar cele din mediul urban înregistrează o mai mare proporție a celor care nu știu ce să răspundă.
Violența fizică este considerată de aproape toți respondenții ca fiind o formă de violență domestică (98%), iar într-o proporție ușor mai scăzută sunt menționate și violența psihologică (95%), cea sexuală (94%) și cea verbală (93%).
Violența socială și cea financiară sunt percepute ca fiind forme de violență domestică într-un procent mAnaliza diferitelor categorii socio-demografice relevă câteva diferențe semnificative statistic de percepție a diverselor tipuri de violență domestică. Astfel, femeile consideră în mai mare măsură decât bărbații violența socială (79% față de 66%) și cea financiară (71% față de 63%) ca fiind forme de violență domestică.ai scăzut, de 73% și respectiv, 67%.
Una dintre cele mai întâlnite forme ale violenței asupra femeilor este violența economică. Un aspect îngrijorător legat de această formă de violență este faptul că a fost normalizată, astfel încât nu mai este privită drept un mijloc de agresiune asupra acesteia. Violența economică are ca scop controlul deplin al resurselor familiei de către agresor. Victimei i se interzice să aibă un loc de muncă sau, dacă muncește, tot salariul ei este luat de partener, astfel încât el să dețină controlul banilor. Agresorul deține controlul asupra resurselor financiare. El decide dacă victima are sau nu acces la bani, obiecte personale, hrană, medicamente etc. Agresorul îi interzice victimei să se angajeze sau îi spune să renunțe la locul de muncă, pentru că ea trebuie să stea să aibă grijă de casă. El decide ce se întâmplă cu banii familiei, iar victima nu are niciun cuvânt de spus. Principalul scop al agresorului este de a deține controlul, pe toate planurile, inclusiv pe plan financiar. Astfel, el poate folosi banii pentru a-și satisface nevoile proprii (care sunt de multe ori vicii precum alcool sau jocuri de noroc), în timp ce victima este privată de lucruri esențiale. Pentru că victimă nu are mijloace financiare, rămâne captivă în relație. Principalul efect al violenței economice este dependența victimei de agresor. De cele mai multe ori, femeile care cad victime violenței în familie nu ies din relație pentru că, neavând nicio resursă financiară, nu se vor putea descurca singure.
Un material realizat în cadrul programul de Internship al Consiliului Județean Iași de Patricia Rubică, intern la Serviciul Comunicare, Relaţii Publice, Relații Internaţionale și Protocol.
