Președintele Consiliului Județean, Costel Alexe, i-a prezentat ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, Parcul Fotovoltaic care a fost realizat la Aeroportul Iași, ca parte a proiectului de extindere și modernizare. La vizita ministerială au luat parte, de asemenea, administratorul public al județului Iași, Andrei Cazacu, și de Directorul General al R.A. Aeroportul, Romeo Vatră.
Parcul fotovoltaic se întinde pe o suprafață de 1 hectar și are o capacitate de 1,3 MWh, reușind să acopere 20 la sută din consumul aeroportului. IASI Airport este primul aeroport din România care deține o sursă de energie regenerabilă.
“Modernizarea aeroportului a fost gândită unitar, iar pe lângă infrastructura nouă și modernă a terminalului T4, am dezvoltat o nouă parcare, cu 600 de locuri, și acest parc fotovoltaic prin care aeroportul devine sustenabil din punct de vedere energetic”, a declarat președintele CJ, Costel Alexe.