Conducerea Aeroportului Internațional Iași a anunțat că a fost finalizată recepția la terminarea lucrărilor la noul terminal, parcare și parc fotovoltaic.
Consiliul Județean Iași a demarat proiectul de extindere și modernizare a infrastructurii aeroportuare în 2021, iar în 14 luni de la începerea lucrărilor T4 a fost finalizat. Investiția, incluzând și o parcare nouă de 600 de locuri și un parc fotovoltaic pe 1 hectar, se ridică la aproximativ 100 de milioane de euro (85% fonduri europene).
Noul terminal, al doilea ca mărime din România, are o suprafață desfășurată de peste 31 de mii de metri pătrați, trei niveluri și o capacitate de procesare de 3,5 milioane de pasageri pe an. În T4 vor funcționa 20 de birouri check-in, opt sisteme self-check-in, 5 filtre control securitate + 1 VIP, 14 porți pentru sosiri și plecări, spații pentru activități comerciale, agenții de turism, spații de relaxare și de joacă.
T4 va deveni operațional pe 31 martie și va deservi zborurile în țările din spațiul Schengen, precum și zborurile interne.
“Modernizarea și extinderea Aeroportului Iași va avea, negreșit, un impact asupra tuturor ieșenilor și locuitorilor acestei regiuni, fie că vor fi sau nu pasageri. Un aeroport determină creșterea locurilor de muncă, a PIB-ului pe cap de locuitor, a salariilor, dar și creștere demografică. Vom vedea aceste schimbări în Iași în următorii ani și vom beneficia cu toții de pe urma dezvoltării pe care o va aduce faptul că de acum avem aici al doilea cel mai mare aeroport din România”, a declarat președintele CJ, Costel Alexe.