Miercuri, 27 martie 2024, de la ora 12.00, Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iași în parteneriat cu Universitatea Națională de Arte Iași, Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic, Școala Gimnazială „Ion Neculce” Iași, Școala Gimnazială „Ionel Teodoreanu” Iași, Atelierul de creație VORONEȚ și Școala Gimnazială „Otilia Cazimir” Iași, participă la proiectului „Simfonia florilor” – programul „Autori: copiii”, care demarează ca o dorință de a cuprinde și imortaliza frumusețea, lumina și bucuria Primăverii.
Întâlnirile coordonate de către lector univ. dr. Ana – Maria Aprotosoaie – Iftimi, de la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași – Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic, vor fi conduse de către studentele, voluntare ale bibliotecii: Claudia Ungureanu, Amina Iacob și Martha Bacanu.
Activitatea de la clasă va fi mentorată de către prof. arte plastice Irina Frunză, prof. înv. primar Cristina Elena Alexa și prof. înv. primar Laura Dimitriu. Prima manifestare va avea loc la Școala Gimnazială „Ion Neculce” Iași.
Pentru a explica cât mai clar celor mici tehnicile și modalitățile de execuție, studentele vor face scurte prezentări celor din clasele primare și gimnaziale. Prima întâlnire va consta în confecționarea și decorarea, prin tehnici simple, a unor imagini cu flori și pomi.
Acțiunile se înscriu în cadrul proiectului „Simfonia Florilor” – programul „Autori: copiii” care reunește demersurile noastre dedicate stimulării creativității celor mai tineri dintre utilizatorii bibliotecii, prin realizarea de ateliere de creație și evenimente expoziționale online sau onsite.
De-a lungul a două luni studenții voluntari de la UNAGE – DPPD, profesorii și copiii vor crea prin diferite tehnici, obiecte care să marcheze evenimentele anotimpului Primăvara.