Violoncelistul RĂZVAN SUMA va interpreta, alături de orchestra simfonică a Filarmonicii MOLDOVA din Iași, în cadrul concertului care va avea loc vineri, 12 aprilie 2024, la Casa de Cultura a Studentilor Iasi,
Sonata în caracter popular spaniol pentru violoncel și orchestră de coarde (arr. Myroslav Kryl) – primă audiție – de Gaspar Cassadó.
Biletele pot fi achiziționate de la Casa de bilete a instituției din str.”Cuza Vodă” nr.29, sau on-line
„Violoncelistul Răzvan Suma a fascinat publicul prin talentul, sensibilitatea și inteligența sa”. Astfel caracteriza renumita publicație germană „Das Orchester” prestanța tânărului violoncelist român – un mare talent muzical, o certitudine artistică a momentului.
Răzvan Suma este unul dintre cei mai activi tineri muzicieni români. Pe lângă activitatea concertistică din România, cântă frecvent împreună cu pianistul spaniol Josu Okiñena, alături de care a concertat în săli ca Berliner Philharmoniker, Auditorio Nacional de Madrid, Teatro Colon din Buenos Aires, Centrul Cultural Belém din Lisabona, Megaron din Atena, Kursall din San Sebastian, Casa da Musica din Porto, Opera din Hanoi – Vietnam.
Prin repertoriul impresionant pe care l-a realizat în cele peste cinci sute de recitaluri și concerte susținute în turneele din Europa, America de Nord, America de Sud, Africa și Asia, Răzvan a dovedit o mare sensibilitate și intuiție muzicală, o tehnică performantă redând impecabil – prin diversitatea sonorităților – specificul stilistic al fiecărei piese.