Alături de Institut français de Roumanie à Iaşi, vă invităm joi, 27 iunie 2024, ora 19:00, la Casa Muzeelor, să participați la un eveniment dedicat Zilei Comemorării Pogromului de la Iași și personalității poetului Benjamin Fondane.
Evenimentul din Sala de Conferințe a Casei Muzeelor va debuta cu interpretarea la pian a piesei „Avinu Malkeinu”, de către Vlad Frunză, cu un cuvânt de deschidere al Președintei Comunității Evreilor Iași, doamna Benjamina-Ides Vladcovschi, și cu rugăciunea pentru victimele Pogromului de la Iași, oficiată de Rabinul Iașilor și Moldovei Yehoshua Aronovich.
Va urma prezentarea cărții „Correspondaces familiales 1905-1944”, Benjamin Fondane, la care vor lua parte invitații Michel Carassou (editorul cărții), Vera Gajiu (traducătoarea cărții) și Vincent Henry (Directorul Institutului Francez Iași.
Seara va continua cu proiecția, în avanpremieră, a documentarului-eseu „Insula Fondane”, regizat de Valentin Mocanu, bazat pe un scenariu care recurge la fragmente din corespondența de familie a lui Benjamin Fondane. Vizionarea filmului va fi urmată de discuții cu echipa artistică, alături de invitatul special, artistul Matei Bejenaru.
Proiectul este coordonat de Nicoleta Dabija, muzeografă.