Plenul Consiliului Județean Iași a aprobat, astăzi, în ședință ordinară, proiectele declarate câștigătoare în cadrul sesiunii din anul 2024 a Programului Județean de Dezvoltare Economico-Socială și a încheierii contractelor de finanțare cu beneficiarii. În urma selecției și evaluării cererilor de finanțare depuse de UAT-urile din județul Iași, 5 comune vor beneficia de finanțare nerambursabilă pe COMPONENTA A, în vederea construirii sau modernizării piețelor agroalimentare, iar alte 20 de comune vor avea noi terenuri de sport pentru copii și tineret prin COMPONENTA B a Programului Județean de Dezvoltare Economico-Socială. Valoarea cumulată a cererilor de finanțare declarate câștigătoare pe cele două componente este de 9.387.347,82 lei.
Comunele Miroslava, Ciurea, Scobinți, Bălțați și Holboca vor beneficia de finanțare nerambursabilă pentru implementarea proiectelor ce au ca obiectiv construirea sau modernizarea unei piețe agroalimentare, în timp ce alte 20 de unități administrativ teritoriale, respectiv Ciurea, Dumești, Comarna, Todirești, Bălțați, Țibănești, Mironeasa, Țigănași, Ipatele, Probota, Golăiești, Hărmănești, Coarnele Caprei, Miroslovești, Costești, Movileni, Bârnova, Lețcani, Românești și Butea, vor încheia un contract de finanțare în vederea construirii, modernizării sau reabilitării terenurilor de sport pentru copii și tineret.
„Îmbunătățirea infrastructurii rutiere, creșterea calității serviciilor sociale, investițiile în educație și în dezvoltarea comunităților rurale rămân o prioritate pentru această administrație. Mă bucur că vom continua și anul acesta Programul Județean de Dezvoltare Economico-Socială, prin care vom asigura finanțare pentru modernizarea terenurilor de sport și a târgurilor, iar săptămâna viitoare vom semna contractele de finanțare. Totodată, am reușit să facem economie în proiectul de achiziție a microbuzelor școlare, astfel că vom putea suplimenta necesarul cu încă trei microbuze care vor ajunge în comunele Belcești, Mironeasa și Tătăruși. Dezvoltarea comunităților nu are culoare politică, așa cum am demonstrat în acest mandat, iar toate resursele pe care le avem, le alocăm în mod echitabil pentru toate comunele din județ.” a menționat Președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe.
Consilierii județeni au mai aprobat demararea procedurii de achiziție în vederea întreținerii infrastructurii rutiere din județ pe timp de vară pe parcursul a doi ani, 2025 și 2026. Suma de 100 de milioane de lei va fi investită în lucrări ce vizează refacerea podurilor, întreținerea mijloacelor pentru siguranța circulației rutiere și de informare, întreținerea drumurilor pietruite și altele.
Mai multe proiecte de hotărâre de pe ordinea de zi de astăzi vizează activitatea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, iar unul dintre ele are în vedere înființarea și funcționarea, începând cu 1 octombrie, a două locuințe maxim protejate pentru persoanele cu dizabilități, cu adresa în Orașul Hârlău. Fiecare dintre acestea va avea o capacitate de 8 locuri, iar pe lângă serviciile de găzduire, vor fi realizate activități corespunzătoare nevoilor individuale specifice persoanelor cu dizabilități.
În cadrul ședinței de astăzi au fost aprobate 27 proiecte de hotărâre, ce pot fi consultate accesând următorul link: https://www.icc.ro/sedinta/ordine-de-zi-a-sedintei-ordinare-a-consiliului-judetean-iasi-din-24-09-2024/ .