Muzeul Național al Literaturii Române Iași vă așteaptă sâmbătă, 21 decembrie 2024, începând cu ora 11:00, să luați parte la programul special 𝘾𝙤𝙡𝙞𝙣𝙙ă𝙩𝙤𝙧𝙞𝙞 𝙡𝙖 𝘽𝙤𝙟𝙙𝙚𝙪𝙘ă. Evenimentul se desfășoară în amfiteatrul Bojdeucii, locul încărcat de istorie, redeschis recent după o amplă reabilitare finanțată prin fonduri europene, accesate de Consiliul Județean Iași în cadrul Programului Operațional Comun România – Republica Moldova 2014-2020.
Program artistic:
Plugușorul cu felinar de la Tătăruși
Moment artistic oferit de Palatul Copiilor Iași
Spectacol folcloric cu ansamblul „Ciureana” din comuna Ciurea
Colinde bucovinene cu Maria Iosep și Antonia Maria Nimigean
Colinde de Crăciun interpretate de Cezar Popescu și Smaranda Popescu
Recital folk cu cantautorul Adi Bezna
Evenimentul va fi moderat de Valentin Talpalaru, muzeograf al MNLR Iași.
Parteneri:
Palatul Copiilor Iași, Asociația „Patrimoniu pentru comunitate” Iași, Centrul Cultural „Cela Neamțu” Ciurea, Parohia „Sf. Haralambie” Iași, Centrul Medical „Sf. Nicolae” Iași, Casa Bolta Rece.
Vă așteptăm cu drag să ne bucurăm împreună de magia sărbătorilor și să păstrăm vie tradiția colindelor românești!